„Încă nu ştiu cum se va concretiza această regionalizare. Este un fel de aliniere la o practică general europeană cu regiunile. E o chestiune care încă necesită aşezare, studiu pentru a vedea care este formula cea mai potrivită, dar, independent de configuraţia regiunilor, judeţele rămân cu funcţiile lor în cadrul regiunilor şi în funcţionarea generală”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ion Iliescu.
„Aveam regiuni, raioane, localităţi. Între centru şi localităţi erau două trepte intermediare regiunea şi raionul, iar când s-a creat judeţul, s-a vrut să se elimine două trepte şi să apară una singură intermediară, judeţul. Ei, acum se vine cu această regionalizare, ne întoarcem la o experienţă trecută, numai că atunci raioanele erau mai mici faţă de judeţ”, a completat Ion Iliescu, potrivit Agerpres.
El consideră că adaptarea la această treaptă intermediară suplimentară, regiunea, va mai dura un timp, dar este convins că se va găsi, până la urmă, formula potrivită, iar judeţele vor rămâne o treaptă esenţială pentru că este vorba de o experienţă acumulată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu