Iliescu: Domnul Băsescu nu-și onorează statutul de președinte

Ion-Iliescu
Ion-Iliescu

Gestul lui Traian Băsescu de a-i propune lui Victor Ponta funcția de premier reprezintă "o diversiune, o cacealma", drept pentru care nu  poate fi luat în serios, ceea ce l-a determinat pe preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, să declare, luni, că șeful statului nu-și onorează acest statut.

Traian Băsescu a căutat "să mai deruteze şi să mai creeze teme false pentru ziarişti şi pentru opinia publică", a opinat Ion Iliescu, precizând că nu-l ia în serios pe președinte.

La observaţia jurnaliştilor că Traian Băsescu este totuşi şeful statului, el a răspuns: "Păcat, dar nu-şi onorează acest statut".

"Ce concordanţă găsiţi între declaraţia de aseară şi tot ceea ce a spus cu câteva zile înainte şi chiar cu câteva săptămâni înainte despre USL, despre Victor Ponta? Adică, dacă USL ar câştiga cu majoritate, el nu ar apela la un premier din partea USL, ne trimite la Constituţie, că acolo e vorba de partide, nu de alianţe. Şi acuma vine tam-nesam că el i-a propus lui Ponta să fie premier. Cine poate să îl ia în serios?", a comentat Iliescu.

În opinia fostului președinte, Victor Ponta nu trebuie sfătuit cu ce ar trebui să răspundă la asemenea ”artificii” politice, întrucât niciun partid serios nu ar putea accepta un asemenea joc de ”cacealma”.  "Credeţi că trebuie să îl sfătuiesc eu (pe Victor Ponta - n.r.)? E vreun partid serios care să accepte aşa ceva? Neavând majoritate parlamentară să-şi asume responsabilitatea guvernării? Cine face aşa ceva? Eu cred în solicitarea şi propunerea serioasă a USL privind anticipatele, că într-adevăr orice prelungire a acestei guvernări este pentru ţară... se vede, nu? Deci, ar fi motivate alegeri anticipate. Dar să vii cu asemenea artificii...".

De asemenea, preşedintele de onoare al PSD a mai spus că nu a fost informat de Victor Ponta la momentul respectiv despre această propunere. "Nu, pentru că nu ar fi avut despre ce să mă informeze. Cum o să ia în serios aşa ceva? Aţi văzut şi în relatarea de aseara, e clar că face jocuri de picioare domnul Băsescu", a susţinut Ion Iliescu.

Citește și:

Băsescu: Victor Ponta a fost propus de două ori pentru funcția de premier

Udrea: Ne obișnuiserăm cu gândul că USL își va demonstra incompetența la guvernare și PDL ar fi fost regretat în scurt timp

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel