Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că Marian Vanghelie nu a avut şansa altora de a-şi putea face în tinereţe studiile corespunzătoare şi a arătat că unii speculează acest lucru şi "îl scot la rampă ca să-şi bată joc de el".
"Am dat o replică la ceea ce văd că formează obiectul unora, să-l scoată la rampă ca să creeze obiect de ironie de tot felul. El are calităţile lui, pe care alţii nu le au, are neajunsurile lui, care ţin de o anumită împrejurare a vieţii: nu a avut şansa altora ca în tinereţe să poată să-şi facă studiile corespunzătoare. Şi el uneori nu ţinea seama de acest lucru, pentru că, dacă ar fi mai atent, mai prudent, nu s-ar expune", a spus Iliescu, citat de Mediafax.
El a arătat că Vanghelie are calităţile sale.
"De aia am spus că unii speculează treaba asta, îl scot la rampă ca să-şi bată joc de el şi nu-i frumos, nu e bine, pentru omul are alte calităţi. Nu ştie să vorbească, nu are nici pregătirea necesară, dar are alte calităţi: s-a dovedit un bun gospodar, un bun organizator, e primar reales de câteva ori, la un moment dat, ca să şi demonstreze acest luru, s-a retras din partid şi s-a prezentat ca independent şi a câştigat. Deci omul are nişte calităţi evidente de bun gospodar de bun organizator chiar şi la nivelul Capitalei", a spus Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD a ţinut să dea asigurări că Vanghelie nu e scos pe tuşă, nu e dat afară, nu e înlăturat din partid.
Alfred Bulai: Trei motive ale îndepărtării lui Vanghelie de la şefia PSD Bucureşti
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu