Ilieşiu, atac dur la Pleşu, după excluderea din GDS

Sorin Ilieşiu i-a trimis o scrisoare deschisă lui Andrei Pleşu după excluderea din Grupul de Dialog Social. Ilieşiu susţine că atacurile împotriva sa au fost coordonate de cei care îl susţin pe Traian Băsescu  şi îl acuză pe Anrei Pleşu că este unul dintre oamenii care nu doresc de fapt desecretizarea comunismului.

Iată scrisorea deschisă a lui Sorin Ilieşiu către Andrei Pleşu:

"Domnule Andrei Pleşu,

Cu nimbul disidentului erudit, simpatic, seducător, elegant şi plin de umor, aţi intrat în sufletul nostru colectiv drept un Havel al României. În 26 decembrie 1989 aţi fost numit ministru al Culturii, inclusiv al celei civice care reînviase miraculos după 45 de ani de spălare a creierelor. Eraţi singurul fost disident în guvernul provizoriu; vă consideram garantul unic şi cert al libertăţii de exprimare, al alegerilor libere, al despărţirii definitive de comunism. Aveam convingerea că veţi susţine lustraţia anticomunistă şi aflarea adevărului despre decembrie ’89 şi iunie ’90. Cei care credeam în dvs. aşteptam să vă votăm ca preşedinte al României.

Dar nimbul disidenţei s-a dovedit a fi o iluzie. Aşteptările noastre au fost înşelate de tăcerile dvs consimţitoare faţă de deturnarea revoluţiei, instaurarea neocomunismului, reprimarea bestială a presei libere, a partidelor democratice şi a societăţii civile.

În 2005, disperat de 15 ani de tăceri ale dvs şi ale altora, am scris Proclamaţia pentru România în care ceream adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizare şi procesul comunismului. Preşedintele Băsescu a declarat că nu poate condamna comunismul întrucât nu există un raport cu dovezi ale crimelor acestuia. Ca urmare, am redactat un scurt raport cu 21 de capete de acuzare în baza căruia i-am cerut să condamne comunismul. Apelul a fost semnat de sute de personalităţi inclusiv de dvs. după ce v-am rugat extrem de insistent.

După ce, în 2006, regimul comunist a fost condamnat oficial, eram sigur că vor fi adoptate măsurile şi legile pentru decomunizarea României. Dar demersul „încremenise în proiect”. Ca urmare, în 2008 am lansat fără succes Proclamaţia pentru decomunizarea României care cerea adoptarea respectivelor măsuri şi legi. În ianuarie 2009, sute de personalităţi, printre care jumătate dintre membrii GDS, semnaseră apelul pentru instituirea zilei memoriei victimelor comunismului. Redactorul-şef al revistei 22 a GDS (d-na Rodica Palade), a refuzat să publice apelul, la fel ca în 2006 când refuzase să publice raportul neoficial (de doar 12 pagini) pentru condamnarea comunismului (ulterior, preşedintele GDS Radu Filipescu a convins-o să publice raportul, contra-cost). De altfel, din 2007 până în prezent, d-na Palade a refuzat sistematic să publice apelurile pentru revelarea adevărului despre decembrie ’89 şi iunie ’90, precum şi pe cele pentru adoptarea legilor şi măsurilor pentru decomunizarea României, apeluri semnate de sute de personalităţi. Ca urmare, în ianuarie 2009 am propus, în consens cu domnii Mihai Şora şi Vl.Tismăneanu, reînfiinţarea consiliului consultativ al revistei 22, care s-a dovedit a fi benefic în anii ’90, propunere pe care aţi respins-o.

Domnule Pleşu, acesta a fost contextul în care aţi trimis, după 19 ani de la înfiinţarea GDS, prima dvs. scrisoare către colegi (în 29 ian. 2009): „Sînt realmente excedat de zelul unui grup hiper-activ, care pare să fi pierdut ierarhia urgenţelor, de dragul unei gesticulaţii de o nobleţe vidă. Dacă nu vom ucide în noi activistul, vom deveni, iarăşi, “oameni noi”. Cu salutul meu perplex, A.Pleşu”.

În ziua următoare aţi revenit cu încă o scrisoare deschisă: „Dl. Ilieşiu a reuşit, printr-o hărnicie înspăimîntatoare, să transforme grupul într-o adunătură de agitaţi. Mania apelurilor (cu cît mai numeroase cu atît mai futile şi mai rizibile), regrupările ţîfnoase în jurul cîte unei iniţiative patetice /.../, totul pare anume întreţinut ca să ne facă de rîs. Cu cîteva excepţii, toţi intră în joc. Tot ce găseşte GDS-ul de făcut într-o vreme de criză (cu şomaj crescut, cu blocări de salarii şi pensii, cu alianţe politice confuze etc.) este să-i ceară urgent primului ministru statuarea unor noi chermeze. În interior, se vîntură ideea unei secţii de propagandă care să oblige revista 22 la execuţia promptă a oricărei iniţiative “ideologice” venite dinspre un lider carismatic. Nu vi se pare că am luat-o razna? Din punctul meu de vedere e urgentissim să restabilim prestigiul GDS. Forţa lui a fost, în vremurile lui bune, raţionalitatea. Acum ne confruntăm cu o adiere de sminteală. (...) Rog să înceteze hărţuiala penibilă la adresa revistei 22. Reflectez sincer la o retragere discretă din Grup. Nu e o ameninţare. (...) Andrei Pleşu”.

Domnule Pleşu, ce a fost “futil” şi “rizibil” în apelul pentru comemorarea victimelor comunismului? De ce aceasta ar însemna „statuarea unor noi chermeze”?

V-am scris în 30 şi în 31 ianuarie 2009 - înainte de a afla despre unele gesturi ale dvs. de imoralitate publică -, două mesaje private în care îmi exprimam, printre altele, consideraţia faţă de dvs.. Cu toate că e indecent să publici scrisori private fără acordul autorului, aţi publicat respectivele fraze elogioase eludându-le în schimb pe cele pe care le redau în continuare întrucât sunt lămuritoare din multe puncte de vedere: «Vă rog să fiţi de acord să fiţi printre iniţiatorii Proclamaţiei pentru decomunizarea României. Vă rog să amelioraţi textul Proclamaţiei acolo unde consideraţi. (...) Totdeauna e loc de mai bine. Vă rog din suflet sa-mi spuneţi cum ar fi mai bine. Vă rog, din adâncul inimii să sprijiniţi acest apel (...) Nu e o "problemă de format modest", ci e una de urgenţă naţională, în spiritul celor afirmate de dvs de mai multe ori».

Nu credeam că veţi ignora aceste rugăminţi. Aveam convingerea că de fapt aţi şters mesajele mele fără să le citiţi. Constat acum, după trei ani, că le-aţi citit şi că le-aţi păstrat (pentru a publica frazele elogioase?).

Ataşez Proclamaţia pentru decomunizarea României pentru o corectă evaluare a refuzului dvs. de a o semna şi de a o susţine. Abia acum îmi dau seama că refuzul se datorează mai ales articolelor 3.6, 3.7, şi 3.8 din Proclamaţie. Nu întâmplător aceasta a fost semnată de dl Mihai Şora care şi-a dat demisia din guvernul implicat în reprimarea din 13-15 iunie ’90 în timp ce dvs aţi legitimat-o şi aţi credibilizat-o prin refuzul de demisiona, aşa cum aţi promis.

Consider că refuzul dvs. e semnificativ pentru eşecul condamnării reale a comunismului. Dar eşecul poate fi uneori mai folositor decât succesul.

7 martie 2012

Sorin Ilieşiu

Post scriptum

1. Domnule Pleşu, domnii Ion Iliescu şi Petre Roman au răspuns unor întrebări despre evenimentele din decembrie ’89 (http://www.azi.ro/arhive/2007/07/21-22/actual.htm) şi din iunie ’90, în timp ce dvs. refuzaţi să răspundeţi întrebărilor de interes naţional pe care vi le-am adresat. Evitaţi dialogul deşi sunteţi fondator al Grupului pentru Dialog Social pe care l-aţi „reformat” prin excluderea mea, după ce mi-aţi propus “să învăţ să tac”.

2. Am aflat recent de la dl Al. Herlea, fost ministru al Integrării europene din partea PNŢCD, că în 1992 Coposu v-a propus să fiţi candidatul Convenţiei Democrate la preşedinţia României. Aţi refuzat spunând că aţi accepta doar dacă aţi fi candidat comun al Convenţiei şi al Frontului Salvării Naţionale (condus de dl Petre Roman), idee respinsă de Coposu.

Refuzul dvs. a fost comentat de Monica Lovinescu în “Jurnal, 1990 – 1993” (Ed.Humanitas, 2003), la pag. 253: «Duminică, 21 iunie 1992. Între timp Coposu, prin Herlea /.../ încearcă să-l convingă să candideze pentru Convenţie pe… Pleşu. Va să zică Manolescu nu e eligibil drept candidat al Convenţiei /.../, dar Pleşu, care a rămas pînă la capăt în guvernul Roman, da. (...) Pleşu trimite /.../ o punere la punct: refuză. N-ar accepta decât dacă ar fi candidatul şi al Convenţiei, şi al FSN-ului lui Roman! Egal deci cu ambiguitatea pe care a cultivat-o din ianuarie 1990 încoace /.../. S-au dus vremurile cu "Minima moralia". În numele coeziunii naţionale, pune pe acelaşi plan puterea şi opoziţia, rezervînd maliţiozităţile acesteia din urmă. Neschimbat.»"