Ilinca Vandici a povestit că nu are camere întregi cu haine, cum poate s-ar crede, și că are alte priorități.
"Am un dulap pe un perete. Vorbesc de hainele de vară. Nu vă închipuiți că am camere întregi. Ferească Dumnezeu! Sunt un om normal cu niște venituri, mă rog, peste medie un pic, dar asta nu înseamnă că investesc banii în haine sau accesorii. Pentru că am un copil de crescut, pentru că sunt responsabilă. Am alte priorități. Ce este foarte important este că fac shopping conștient. Îmi achiziționez ceva atunci când am nevoie de acel ceva. Nu mă duc pur și simplu… nu știu, când sunt supărată sau când sunt fericită, la mall, dau iama în magazine, nu mă mai scoți de acolo trei ore și când m-ai scos am cardul gol. Nu există așa ceva la mine. Repet, am un copil, am responsabilități și atunci, când am nevoie de ceva, cumpăr", a spus Ilinca Vandici pentru unica.ro.
"Când este să ies în oraș am câteva piese pe care le rotesc sau le combin diferit. Restul timpului sunt la muncă foarte mult. Și la muncă iau efectiv o pereche de pantaloni scurți și un t-short și asta e tot pentru că oricum nu stau îmbrăcată cu ele. Iar când sunt cu copilul în parc, din nou, partea sport mă avantajează foarte tare și-mi și convine. Nici nu mai știu sigur ce am în acest moment în dressing pentru că nu am timp să stau să caut printre umerașe", a mai spus vedeta.
Ilinca Vandici divorțează
De curând, vedeta a anunțat despărțirea de soțul ei, Andrei Neacșu.
"Viața fiecărui om este plină de urcușuri și coborâșuri, fericire și lupte care ne vor testa rezistența și integritatea, dar ne vor împinge să depășim provocările și ne vor învăța lecții care ne vor face și mai puternici pe drumul nostru! Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă, după îndelungată reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu.
În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie. Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el cu iubire și susținere. Este o perioadă grea în care avem de nevoie de liniște, înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost mereu alături de mine în toți acești ani, în toate momentele care au marcat viața mea profesională și personală", a scris Ilinca Vandici pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu