Primăria din Tulcea a anunțat că iluminatul festiv va fi inaugurat după data inițială, abia pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae.
Primăria Tulcea a anunțat, luni seară, că iluminatul festiv specific sărbătorilor de iarnă va fi inaugurat la cinci zile după data anunțată inițial, de Ziua Națională a României, ca urmare a numeroaselor avarii în rețeaua de energie electrică, după ce în weekend zona Dobrogei s-a aflat sub atenționare de cod roșu de viscol puternic, cu rafale ale vântului de peste 95-100 km/h, ninsoare abundentă și vizibilitate redusă spre zero.
”Iluminatul Festiv va fi inaugurat pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Rafalele foarte puternice de vânt au provocat numeroase avarii la rețeaua de iluminat public, astfel încât inaugurarea iluminatului festiv nu este posibilă în data de 1 decembrie, așa cum era programat.
Remedierea acestor avarii este prioritară pentru siguranța și confortul locuitorilor și, în același timp, indispensabilă pentru îndeplinirea condițiilor tehnice de funcționare optimă a iluminatului festiv.
Astfel, Ziua de Sfântul Nicolae ne va regăsi cu iluminatul public pus la punct, iar copiii vor avea un motiv în plus de bucurie odată cu aprinderea ornamentelor și beculețelor multicolore”, au transmis reprezentanții Primăriei Tulcea pe Facebook.
Potrivit datelor furnizate de distribuitorul de energie electrică, luni seară, în județul Tulcea, 39 de localităţi nu au parțial sau integral curent, în urmă cu 24 de ore numărul acestora fiind de 53.
FOTO: Facebook @ Primăria Tulcea
Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă (ISU) Delta a trimis un generator electric pentru un centru de recuperare pentru bolnavi din satul Horia.
Restricțiile de circulație impuse pe unele sectoare de drum național au fost ridicate luni seară, conform ISU Delta, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News