Un detaliu inexplicabil dintr-o imagine NASA cu Planeta Roșie a declanșat rumoare pe internet.
O imagine cu planeta Marte realizată de NASA a devenit virală pe rețelele de socializare în weekend după ce mai mulți amatori de mistere au remarcat un detaliu foarte ciudat din imagine.
În fotografie se poate vedea o formațiune cu o formă ciudată în fața unor stânci sau chiar a unei peșteri de pe solul marțian.
Detaliul are o altă culoare decât fondul stâncos și pare un fel de monstru-crab desprins parcă dintr-o povestire SF, scrie Huffington Post.
Unul dintre astronomii seniori de la NASA, Seth Shostak, directorul Center for SETI Research, spune că imagini cu astfel de formațiuni neclare sunt descoperite zilnic, dar nu înseamnă mare lucru.
"Cei care îmi trimit astfel de fotografii sunt foarte emoționați, au impresia că au găsit ceva care nu poate exista pe suprafața pietroasă și plină de praf a Planetei Roșii", spune savantul. "Unii văd animale, alți părți ale unor tehnologii mai mult sau mai puțin avansate".
Astronomul este înclinat să interpreteze mesajele primite ca parte din fenomenul numit pareidolia, abilitatea creierului uman de a vedea forme în tot felul de obiecte neclare, cum sunt formele de animale din nori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News