IMAGINEA SĂPTĂMÂNII Imagini din carlinga viitorului avion supersonic X-59 QueSST, prezentate de NASA

Pilotul care va conduce X-59 QueSST (Quiet SuperSonic Transport), avionul supersonic experimental dezvoltat de compania Lockheed Martin în cadrul programului Low-Boom Flight Demonstrator (Demonstrator de Zbor cu Zgomot Redus) iniţiat de NASA, va călători la altitudini înalte într-o carlingă ce are un design unic în lume, relatează site-ul nasa.gov. Carlinga nu este echipată cu un parbriz frontal. În realitate, acesta este un monitor 4K, care îndeplineşte rolul parbrizului central şi permite pilotului să vadă în condiţii de siguranţă traficul aerian de pe culoarul său de zbor, furnizând în acelaşi timp informaţii vizuale pentru manevrele aeroportuare, aterizări şi decolări. Monitorul 4K, parte a sistemului XVS (eXternal Visibility System) al aeronavei, afişează imagini combinate furnizate de două camere plasate în exteriorul avionului, cărora li se adaugă date topometrice oferite de un sistem computerizat avansat. Cele două uşi şi cupola sunt totuşi realizate sub forma unor geamuri adevărate şi ajută pilotul să vadă linia orizontului. Monitoarele plasate sub XVS furnizează o varietate de date despre sistemele aeronavei şi traiectoria acesteia, pentru ca pilotul să conducă avionul în condiţii de siguranţă. XVS este una dintre soluţiile inovatoare găsite de inginerii americani pentru a se asigura că designul special al avionului X-59 va reduce boom-ul sonic la stadiul unui zgomot blând auzit de oamenii de la sol. Deşi X-59 nu a fost construit pentru a transporta pasageri, tehnologia sa de suprimare a boom-ului sonic şi datele ce vor reflecta reacţia publicului de la sol faţă de acest avion ar putea să ducă la anularea actualei interdicţii ce vizează zborurile supersonice deasupra uscatului şi la apariţia unei noi generaţii de avioane supersonice silenţioase, care vor putea fi utilizate pentru zboruri comerciale. X-59 va fi finalizat la sfârşitul anului 2021, iar primele zboruri de testare vor avea loc în 2022. Specialiştii se aşteaptă ca acest avion să atingă o viteză de croazieră de 1,42 Mach (1.510 kilometri pe oră) la altitudinea de 16.800 de metri, generând un nivel perceput de decibeli (PLdB) scăzut, de doar 75 de decibeli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel