Scandal în media, între jurnaliști, după ce un site care monitorizează mass-media a transmis o informație eronată, în baza unei monitorizări care a exclus intervalul orar de până-n ora 10:00.
”Băiatul asta insistă. Se vrea un soi de Garda Financiară a televiziunilor. Amabilii scapă, nesuferiții sunt arși. Dincolo de faptul că scurta și trista lui carieră în presă pe bune nu îl recomandă capabil de vreo analiză, e și inconsecvent. Când ne-a amendat CNA pentru vocea Alexandrei din înregistrarea de la 112, aplauda ca apucatul sancționarea "derapajului". Când nu mai dăm explicit morți la tv, cu imagini infinit mai copleșitoare emoțional decât acel audio, se tăvălește că blocăm informarea poporului suveran și glorificarea lui Tolontan. Care, apropo, și-a vândut marfă în avans pe România TV, cel mai urmărit post de știri, două ore la rând. Nu am atribuții de coordonare editorială aici și nici nu-mi doresc. Dar, dacă aș fi avut, i-aș fi răspuns, dincolo de înjurăturile care sigur mi-ar fi scăpat, milițianului ăsta de presă, că ar fi cazul să-l frece mai puțin grija de politica editorială a unui post privat. Și că, dacă-i place monitorizarea, să-și depună un CV la recepție. Poate-l chem la in interviu, să-mi facă transcrieri la Punctul culminant și să taie sincroane. Dar n-am, așa că nu-i răspund nimic” a scris Victor Ciutacu, pe Facebook.
Mesajul vine după ce Pagina de Media a scris că România TV a fost singurul post de televiziune care nu a transmis informații despre imaginile din Colectiv, apărute astăzi. Ulterior, a precizat că a monitorizat după ora 10:00, iar România TV a transmis imaginile și intervenția lui Cătălin Tolontan înainte de ora 10:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu