Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, a anunțat că face „progrese bune” în tratamentul său împotriva cancerului și că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naştere a monarhului britanic.
Aceasta va fi prima sa apariție publică din acest an, după diagnosticul de cancer și operația abdominală suferită în ianuarie, conform BBC.
Într-un mesaj personal postat vineri pe rețelele sociale, Catherine a precizat că tratamentul său este încă în curs și că va mai dura câteva luni. „Încă nu am ieșit din impas,” a scris prințesa de Wales, oferind astfel cea mai recentă actualizare despre starea sa de sănătate de când a dezvăluit în martie că are cancer.
Kate Middleton is seen in public for first time since cancer diagnosis as she joins William and her three children at King's Trooping the Colour parade to the delight of adoring fans https://t.co/6y7dRcbIln pic.twitter.com/Hhdg8w6IjZ
— Daily Mail Online (@MailOnline) June 15, 2024
Mesajul postat este însoțit de o nouă fotografie a prințesei, realizată de fotograful Matt Porteous, care o surprinde în apropierea casei sale din Windsor.
Deși mesajul său este pozitiv, Catherine subliniază și importanța prudenței: „Așa cum știe oricine care trece prin chimioterapie, există zile bune și zile rele,” a explicat ea.
„În acele zile proaste te simți slăbit, obosit și trebuie să cedezi în fața corpului tău care se odihnește. Dar în zilele bune, când te simți mai puternic, vrei să profiți la maximum de faptul că te simți bine,” a adăugat prințesa.
#BREAKING Kate, Britain's Princess of Wales, has arrived at Buckingham Palace ahead of her first public appearance on Saturday since surgery five months ago revealed the presence of cancer. pic.twitter.com/eBSSmUCaUe
— CGTN (@CGTNOfficial) June 15, 2024
„Învăț cum să am răbdare, mai ales cu incertitudinea. Luând fiecare zi așa cum vine, ascultându-mi corpul și permițându-mi să îmi iau acest timp atât de necesar pentru a mă vindeca.”
La evenimentul „Trooping the Colour” de sâmbătă, prinţesa Kate va fi prezentă în parada trăsurilor împreună cu copiii ei și va face parte din grupul membrilor familiei regale care vor saluta mulțimea de la balconul Palatului Buckingham.
Acest eveniment, care marchează și ziua de naştere a suveranului britanic, va beneficia de prezența regelui Charles al III-lea, care, conform unui purtător de cuvânt al Palatului, este „încântat că prințesa poate participa la evenimentele de mâine.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu