Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat joi că este aproape finalizat primul tunel forat pe o autostradă din România.
Tunelul a fost denumit "Daniela" și are o lungime de 1,3 kilometri, subtraversând dealul Momaia. Tunelul se află pe lotul Curtea de Argeș-Tigveni, parte din autostrada Sibiu-Pitești.
”Primul tunel forat pe o autostradă din România este aproape finalizat! Constructorul austriac este foarte bine mobilizat pe cei 9,86 km ai Secțiunii 4 (Tigveni - Curtea de Argeș) din Autostrada Sibiu-Pitești, unde se construiește inclusiv un tunel în lungime de peste 1.300 de metri. Săpăturile pentru galeria de pe sensul Sibiu-Pitești au ajuns la 1.193 metri și la 1.026 metri la galeria de pe sensul Pitești-Sibiu”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Progresul fizic pe întregul șantier este de 60%. Dacă se menține ritmul, sunt mari șanse ca la finalul acestui an să se circule pe autostradă, de la Pitești la București, pe mai mult de 140 km (după finalizarea lucrărilor și pe ultimii 14,65 km ai Secțiunii 5, între Băiculești și Curtea de Argeș). Termenul contractual de finalizare a lucrărilor pe Secțiunea 4 (Tigveni-Curtea de Argeș) este 2027”, a mai transmis ministrul Sorin Grindeanu, pe o rețea socială, unde a postat și imagini cu tunelul "Daniela".
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu