Imagini de GROAZĂ. Cum a fost găsit un câine în România, medicul n-a mai văzut așa ceva: ”El încă mai are lumină în ochi”

ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional! Sunt imagini crude, dar sunt emblema indiferenței din România. 

Imaginile au fost publicate de ”Casa lui Patrocle”. În descriere, salvatorii scriu că ”aceasta este imaginea ignoranței și a respectului pe care România o poartă animalelor, indiferență totală! Un sistem intrat în moarte clinică, care nici măcar resuscitat nu-și mai revine! Colaps! Haos! Junglă!”. 

Câinele a fost salvat din Siret. Când a fost preluat și urcat în mașină, abia mai respira. Salvatorii întreabă unde sunt oamenii care au trecut pe lângă el până acum, pentru că nu a ajuns în această stare în două zile, ci în mult timp, în care a trăit printre case de oameni. 

”Trăim într-un sistem bolnav. Sistemului nu-i pasă de animalele din România. Practic, sistemul nici nu există, ci doar un haos de instituții și autorități care se ciocnesc și duelează în competențe!” scriu cei de la ”Casa lui Patrocle”, pe Facebook. 

Ei au revenit cu un mesaj în care spun că acest câine i-a terminat psihic, le-a pus capac. ”El încă mai are lumină în ochi” scriu salvatorii. Ei subliniază că ”medicul n-a mai văzut așa ceva”. 

Un alt câine într-o stare groaznică este căutat de reprezentanții Casa lui Patrocle. Ei fac apel la cei care l-au văzut să-i sune. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel