Un fotograf din San Francisco a realizat o expoziţie cu imagini în care oamenii sunt pictaţi pe corp şi pozează alături de animalele pe care le înfăţişează, conform DailyMail.
Autor: Daniela Alecu
Lennette Newell, în vârstă de 52 de ani, a folosit în proiect şase animale dresate şi trei modele pictate pe corp. Aceasta a numit seria de fotografii "Anti - Human", deoarece în copilărie îşi dorea să devină unul dintre animalele pe care tatăl său le îngrijea. Printre vietăţile care au pozat se numără şi un piton, un elefant şi un leopard, toate aduse din Los Angeles. "Cred că ne-am uitat originile. Este nevoie să ne reconectăm cu natura şi ar trebui să fim mai aproape de animalele care trăiesc în această lume. Aceste fotografii trebuie văzute mai mult ca ceva natural, decât ca ceva bizar", a declarat Lennette Newell.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News