Imagini inedite cu Mihai I, la a doua încercare de revenire în țară. Patriciu se ceartă cu polițiștii. VIDEO

Televiziunea română a difuzat imagini în premieră cu a doua tentativă a Majestății Sale Regelui Mihai I de a reveni în România, după exil. În filmarea pusă la dispoziție televiziunii publice de către Olimpliu Gheorghiu, șeful biroului Associated Press TV News, poate fi văzut un mult mai tânăr Dinu Patriciu, care, împreună cu unii parlamentari liberali, se ceartă pe pista aeroportului Henri Coandă cu polițiștii de frontieră care verifică pașapoartele familiei regale. Avionul cu care Regele sosise în țară decolează fără a-l lăsa pe Majestatea Sa să pășească pe teritoriul României.

TVR a difuzat, de asemenea în ediția de sâmbătă a emisiunii ”Ora Regelui”, imagini de arhivă și cu prima încercare a MS Regelui Mihai I de a se întoarce acasă, din 1990. Atunci, după 43 de ani în exil, Majestatea Sa își declară dorința de a-și petrece sărbătorile pascale în România. Guvernul îi cere să-și amâne vizita. Pe 25 decembrie membrii familiei regale aterizează pe aeroportul Otopeni cu pașapoarte daneze. Deși primiseră viză pentru 24 de ore, în drum spre Curtea de Argeș, forțele de ordine organizează o ambuscadă, iar Regele Mihai I și soția sa sfârșesc prin a fi expulzați.

Fragmente din comentariul TVR, citate de Hotnews:

- ”Se spune că la 22 dec 89 ne-am câștigat libertatea. Ce libertate este aceea care ne face să târâm după noi însemnele bolșevice, urmele tancurilor sovietice? Vă amintiți? În seara zilei de 22 decembrie 1989, cu voia dumneavoastră ultimul pe lista, domnul Ion Iliescu, declara că ne vom numi Republica România. <<Sună ca dracu>>, a replicat atunci domnul Petre Roman. S-a acceptat România, dar 23 de ani au fost exact cum a spus Petre Roman. Am rămas în iadul care a îngropat Coroana și ne-a decapitat cu secera și ciocanul. Stema României de azi, fără Coroana simbol al suveranității naționale câștigate de regele Carol I, este expresia aceluiași infern. Ziua de 10 mai, adevărata zi naționala a României, imnul regal, ca multe alte simboluri ale regalității și monarhiei, chiar dacă au fost șterse din cărțile de istorie și din mințile unor oameni, au continuat să existe în conștiința acestui popor”

- În imagini datate 7 octombrie 1994, se vede cum Regele Mihai și Regina Ana se îmbarcă într-un avion spre Bucureșpti și apoi o mulțime strânsă pe pista aeroportului Otopeni, vameși și un grup de parlamentari. Textul TVR: ”Forțele represiunnii în exercițiu. Românilor nu li s-a arătat atunci acest film. O întreaga armată a Răului credea că poate să-i despartă la Aeroportul Otopeni pe români de Regele lor. Nu-i încăpea înțelegerea, Sire, ca tronul Regelui și Coroana română se află în spațiul altei puteri, unde poliția de frontiere sau de oricare alt fel, nu are nici o putere”.

- Dinu Patriciu, pe pista aeroportului Otopeni, către polițiștii de frontieră: ”Este cetățean român, ați primit un ordin abuziv. De la cine stiți că nu-i cetățean român? Deci noi am luat aprobare pentru a lua salonul de primire VIP unde îl așteptăm pe Majestatea Sa și dorim ca acolo să se discute aceasta problemă. Dumneavoastră comiteți un abuz, un mare abuz. În momentul de față vă puneți în afara legii, pentru că împiedicați un cetățean român să coboare pe pământul țării lui”. Polițist de frontieră: ”Nu acordăm viză în acest moment. În situația dată nu acordăm viză. Nu acordăm viză. Poliția de frontieră nu acordă viză. Poliția de frontieră începe din acest loc”.

Vezi AICI imagini cu prima tentativă a familiei regale de a se întoarce acasă, în 1990, difuzate de TVR (de la minutul 06:16 pana la minutul  8:19)

Vezi AICI imagini cu a doua tentativă a familiei regale de a se întoarce acasă, în 1994, difuzate de TVR (de la minutul 9:00 până la  minutul 14.27)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel