Imagini rare cu o femelă de râs și puii ei, surprinse în Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș / video

Sursă foto: Pexels.com
Sursă foto: Pexels.com

Internauții au fost înduioșați de cei doi pui care aproape se pierd în zăpadă.

Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș, a postat un videoclip în care poate fi observată o femelă de râs și doi pui care merg chiar pe un drum din cadrul parcului național.

După cum spun și oficialii Parcului Național, astfel de imagini sunt rare, iar spectatorii - și mai ales pasionații de ecologie - pot răsufla liniștiți știind că natura își duce mai departe cursul.

Pentru un moment, mama-râs se oprește și se uită chiar în dreptul camerei care i-a surprins pe „trecători”. Ea merge în fața celor doi pui, un comportament normal pentru mamele-râs, care își protejează puii îndeaproape. Ele sunt animale nocturne, și sunt cele mai mari „pisici” din Europa. 

Nu este de mirare faptul că sunt doar mama cu puii săi, deoarece aceste animale sunt solitare, deplasându-se în grupuri foarte mici sau chiar ca în cazul de față - mama cu puii.

În România, râșii pot fi găsiți în diverse zone montane și păduri, în special în Munții Carpați. Ei preferă habitatele cu păduri dense în care pot vâna prada principală, care include cerbi, căprioare și alte mamifere mai mici.

Eforturile de conservare în România se concentrează pe protejarea populației de râși, deoarece aceștia sunt considerați o parte importantă a biodiversității țării. Cu toate acestea, ca și multe alte animale sălbatice, râșii eurasiatici se confruntă cu amenințări precum pierderea habitatului, fragmentarea acestuia și vânătoarea ilegală, ceea ce poate afecta numărul și distribuția lor. Se depun eforturi pentru monitorizarea și protejarea acestor animale magnifice în habitatele lor naturale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel