Lili Ruse a explicat de ce a dat, la România TV, imaginile care revoltă cu Sorina Pintea. Fostul ministru al Sănătății este o femeie grav bolnavă. Ea a apărut în cătușe și în lacrimi, târâtă de doi polițiști spre spital.
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost dusă, din nou, marți seara, la spital, pentru un consult medical de specialitate, anunță Poliția Capitalei. Vizibil afectată de boală și cu ochii în lacrimi, Sorina Pintea a fost scoasă din mașina Poliției și dusă în interiorul Spitalului de Urgență al Ministerului de Interne „Prof. Dr. Dimitrie Gerota" din București. Imaginile șocante au fost difuzate de România TV.
”Sigur că tentația este să te întrebi de ce am dat imaginile cu Sorina Pintea. Răspunsul este simplu: Pentru că sunt de interes public și pentru că le-am dat de fiecare dată atunci când au fost aduși oameni la DNA, de la Elena Udrea la Crinuța Dumitrean sau Olguța Vasilescu. Refuz să cred că legea se aplică prostește, fără niciun fel de judecată și fără niciun fel de nuanțe. Probabil că există o prevedere legală conform căreia oamenii trebuie scoși din Arest și duși în cătușe. Trebuie să ai grijă dacă nu de sănătatea omului... măcar de imaginea sa, chiar dacă este doar un arestat. Hai să nu o arătăm așa cum este într-un moment de cădere fizică și psihică. Încercați să-i apărați demnitatea cât se poate”, a zis Lili Ruse, la România TV, după ce a văzut starea gravă de sănătate în care se afla Sorina Pintea, care a fost plimbată în cătușe.
”De ce nu a fost dusă cu o Ambulanță?! Se vede clar că femeia are niște probleme de sănătate. Care-i rostul? Cui servește chestia asta? Din păcate, Sorina Pintea arată foarte prost... se confirmă ce ne spuneau apropiații săi... că are fața tumefiată. Sunt niște practici pe care le credeam apuse. Dacă asta este justiție... mai bine te lipsești!”, a mai spus jurnalista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News