Canicula din ultima perioadă i-a făcut pe români să părăsească localitățile, dacă nu la mare, pe culmile muntoase.
În acest weekend Platoul Bucegi a fost luat cu asalt de mii de români. Zeci de autoturisme, microbuze și autocare au umplut zonele unde se putea parca pentru a participa la hramul Mănăstirii Peștera. De această dată Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, nu a putut particila la acest eveniment, acesta aflându-se în Bulgaria, cu prilejul alegerii Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Pe de altă parte, sute de turiști, care trebuiau să plătească o taxă de 10 lei pentru intrarea în Parcul Național Bucegi care aparține Regiei Romsilva, își încercau puterile de a urca de la Peștera spre Cabannele Babele și Omu. De asemenea, dinspre Piatra Arsă zeci de grupuri de turiști aveau aceași destinație: Cabanele Babele și Omu. De remarcat că temperatura, sus, pe Platou oscila între 13 - 14 grade.
Telecabinele de la Bușteni și Peștera aveau program normal de funcționare, în pofida prețului ridicat.
Față de ce era altădată, când la Babele se putea mânca, acum nu mai existau decât vreo trei buticari, printre care puteai să mănânci și un porumb copt sau fiert cu 10 lei. (Fotogalerie: Crișan Andreescu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu