Deputatul PSD Costantin Rădulescu consideră că drama angajaților de la Oltchim poate lua sfârșit, dacă oamenii politici care s-au "îmbuibat" de pe spinarea combinatului și-ar dona o parte din avere pentru a salva activitatea de acolo, renunțând la a mai arunca "pisica moarta în ograda altcuiva".
Oamenii politici din județele Argeş şi Vâlcea care și-au făcut averi pe spinarea Oltchim ar trebui să renunțe la o mare parte din aceaste averi pentru salvarea combinatului și să aibă decența de a nu arunca vina în altă parte pentru tot răul făcu, a susținut, sâmbătă, deputatul PSD Costantin Rădulescu, potrivit ampress.ro.
„Sunt tânăr și am fost educat prin onestitate și principialitate, cariera mea politică s-a bazat mai mult pe ideologie și mai puțin prin averi. Sunt un om de stânga care nu poate să nu se gândească la drama unor oameni care acum nu au salarii și nu au viitor. Unii care nu au avut nici un pic de scrupul sau principiu au trăit prin OLTCHIM, au câștigat sume imense din acest combinat. Ei acum au devenit oameni prosperi de „afaceri” și nu se gândesc la problemele celor care acum au rate la bănci, au copii de crescut, au zeci de ani de muncă în spate și pentru care ziua de mâine devine greu de anticipat. Toți acești îmbuibați de pe spinarea OLTCHIM-ului ar trebui mai degrabă să își doneze o mare parte din averi pentru a salva combinatul vâlcean decât să încerce să arunce pisica moartă în ograda altcuiva”, a afirmat deputatul PSD.
Legat de datoria Oltchim către CET, datorie care poate aduce situații neplăcute, deputatul social-democrat are o propunere: „OLTCHIM are o datorie de aproximativ 1300 de miliarde numai către CET iar CET are o datorie cam de aceeași valoare către Complexul Energetic. Deci un aparent blocaj ar aduce și probleme grave pentru CET, furnizorul principal de agent termic pentru populația Râmnicului. Pentru a evita o situație și mai neplăcută, voi întreprinde demersuri pe lângâ premier și pe lângă miniștrii de resort pentru a realiza, în limitele legii, mutarea datoriei pe care CET o are către Complexul Oltenia, spre OLTCHIM, pentru ca mai apoi să se gândească un plan de reeșalonare odată cu eficientizarea combinatului”, a conchis deputatul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu