Specialiștii KeysFin au făcut o analiză a impactului pe care BREXIT-ul îl va avea asupra economiei românești, rezultatele fiind prezentate mai jos, conform unui document primit la redacție.
Procesul de ieșire al Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta marginal economia locală, Regatul Unit fiind al 9-lea partener comercial al României și ocupând ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcți în România în 2018, potrivit analizei KeysFin “The BREXIT effect”.
În România există peste 1600 companii cu acționariat din Regatul Unit, conform datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice. Dintre acestea, aproximativ 1300 au o pondere directă, majoritară, care depășește 50%, a investițiilor britanice. Cifra de afaceri* a companiilor controlate direct, majoritar, de investitori din Marea Britanie a fost de aproximativ 20 miliarde de lei în 2018.
”Legăturile comerciale relativ reduse cu Marea Britanie poziționează România printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale BREXIT-ului, impactul direct pe plan local fiind marginal. Unul dintre principalele riscuri economice pe care le vedem legate de acest eveniment este însă contagiunea ce ar putea fi generată de un proces necontrolat de ieșire Marii Britanii din Uniunea Europeană. În ciuda unei probabilități minime pe care o acordăm acestui scenariu, o astfel de evoluție nefiind dorită de niciuna dintre părți, impactul la nivelul piețelor financiare ar putea fi unul major. “, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
Primele trei companii cu acționariat direct, majoritar britanic din România, în funcție de cifra de afaceri, fac parte din industria prelucrătoare și sunt: URSUS BREWERIES SA (1,8 miliarde de lei), ADIENT AUTOMOTIVE ROMÂNIA SRL (1,2 miliarde de lei) și CRH CIMENT ROMÂNIA SA (974 milioane de lei).
Topul este completat de companii precum: BRICOSTORE SA, SEWS ROMÂNA SRL, ADIENT SRL, PLEXUS SERVICES RO SRL, ALCEDO SRL, ENDAVA ROMÂNIA SRL și GLAXOSMITHKLINE (GSK) SRL.
Companiile cu acționariat direct, majoritar britanic, din România au însumat un profit net de aproximativ un miliard de lei în 2018, iar cele mai profitabile au fost: URSUS BREWERIES SA, CRH CIMENT ROMÂNIA SA, IPSOS INTERACTIVE SERVICES SRL, AVIVA SRL, ENDAVA ROMÂNIA SR, DNATA CATERING SRL, ALCEDO SRL, PAYPOINT SERVICES SRL și GLAXOSMITHKLINE (GSK) SRL. Împreună, companiile de mai sus concentrează peste 55% din profitul total al companiilor cu acționariat direct, majoritar britanic prezente în România, respectiv 555 milioane lei.
Potrivit metodologiei Băncii Naționale a României investițiile străine directe în România au crescut cu 66% în ultimii 10 ani, depășind 81 miliarde de euro în 2018, valoarea investițiilor britanice crescând cu 135% în aceeași perioadă de timp, peste pragul de 1,7 miliarde de euro.
Marea Britanie ocupă ultimul loc în clasamentul celor mai mari 10 investitori străini direcți în România, în 2018. De altfel, în ultimii 10 ani Marea Britanie a oscilat între locurile 16 (2009) și10 (în 2014 și 2018) în topul celor mai mari investitori străini din România.
Principalele sectoare în care investesc britanicii, în funcție de cifra de afaceri, sunt: industria prelucrătoare (10,2 miliarde de lei, reprezentând 51% din total), comerț (3,9 miliarde de lei și 20% din total) și IT&C (2,3 miliarde de lei, cu 11% din total).
Cei mai mulți investitori britanici din România aleg Capitala, astfel că, din punct de vedere geografic, Bucureștiul se află pe primul loc în clasamentul celor mai consistente investiții britanice directe, cu o cifra de afaceri cumulată de peste 9,4 miliarde de lei, care constituie aproximativ 47% din total. Următoarele județe în clasamentul celor mai mari investiții britanice directe sunt: Cluj (1,6 miliarde de lei și 8% din total) și Timiș (1,3 miliarde de lei și 7% din total).
Companiile locale controlate de investitorii britanici au avut peste 50.000 de angajați, iar cheltuielile acestora cu personalul au ajuns la 4 miliarde de lei în 2018.
Schimburile comerciale (exporturi plus importuri) dintre România și Marea Britanie au înregistrat în 2018 o creștere de 9%, comparativ cu anul 2017 și de 33% față de 2014. Astfel, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), valoarea schimburilor comerciale dintre cele două țări a ajuns la 4,6 miliarde de euro în 2018.
Marea Britanie este al 9-lea partener comercial al României și a 5-a piață de desfacere pentru exporturile locale, fiind în creștere în ultimii 5 ani cu peste 34%, la 2,9 miliarde de euro în 2018. Importurile din această țară au crescut și ele cu 31% față de 2014, la peste 1,7 miliarde de euro în 2018.
Totuși, deși țara noastră a înregistrat în 2018 cel mai bun rezultat în ceea ce privește evoluția balanței comerciale, cu un surplus comercial de 1,1 miliarde de euro (exporturi minus importuri), în raport cu Marea Britanie, valoarea comerțului dintre cele 2 state reprezintă doar 3% din totalul comerțului internațional al României.
În Marea Britanie trăiesc peste 328.000 de cetățeni români, reprezentând a treia comunitate europeană, după Polonia și Irlanda, iar negocierile privind libera circulație a persoanelor vor continua fiind una din cele mai sensibile teme, alături de libera circulație a bunurilor. Procesul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană este așadar unul îndelungat, estimările KeysFin sugerând că se va extinde până la sfârșitul anului viitor.
În plan economic, raporturile comerciale ale României cu Marea Britanie sunt relativ reduse, aspect care poziționează țara noastră printre cele mai protejate economii europene de efectele directe ale Brexit-ului.
Cu toate acestea, o accentuare a tensiunilor dintre cele 2 părți sau o înrăutățire a condițiilor din piețele financiare internaționale s-ar transmite la nivelul economiei locale destul de rapid din cauza principalelor dezechilibre macroeconomice pe care România le înregistrează deja, spre deosebire de celelalte state din regiune: deficitul bugetar și cel comercial care afectează semnificativ capacitatea de finanțare internă și externă a economiei locale.
Noțiunea de BREXIT a apărut în urma referendumului din iunie 2016, la care 51,9% dintre alegătorii participanți au votat retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
După trei ani și jumătate de negocieri, Parlamentul European a ratificat, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie votat (cu majoritate calificată) și de Consiliul European în 30 ianuarie. Apoi, Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, vineri, 31 ianuarie, la miezul nopții, ora Bruxellesului (23:00 GMT, ora 1:00, ora României), atunci când drapelul va fi retras din instituțiile Uniunii Europene.
Notă: analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au în structura acționariatului o participație britanică directă, majoritară (peste 50%). Datele au fost extrase în ianuarie 2020. *În cazul entităților financiare în cadrul analizei s-au folosit Veniturile totale în locul Cifrei de afaceri din 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News