La vreme de război, copiii trebuie încurajaţi să se manifeste oricum doresc astfel încât să aibă sentimentul că sunt parte din realitatea de lângă ei şi, mai mult, că pot ajuta la rândul lor pe cei în nevoi.
Psihologul Georgeta Pânișoară a vorbit la Digi24 despre impactul războiului asupra celor mici şi a explicat cum ar trebui să transformăm această experienţă într-o oportunitate de învăţare. "Dacă vă amintiţi, la începutul pandemiei, copiii desenau curcubeie, simţeau că fac ceva ca să-i încurajeze pe cei dragi din jurul lor. Şi în cazul războiului putem vorbi de o implicare a copiilor pe parte creativă, socială etc. Cu adolescenţii şi preadolescenţii putem să strângem pachete pentru refugiaţi, cu cei de vârstă mică putem să desenăm ceva, să transmitem prin acel desen un mesaj încurajator astfel încât să simtă că s-au implicat şi că au putut face ceva pentru semenii lor."
În condiţiile în care copiii au telefoane şi au acces permanent la informaţii care i-ar putea tulbura, este bine să încercăm pe cât de mult posibil să-i familiarizăm pe cei mici cu realitatea războiului şi să-i ajutăm să-şi conştientizeze emoţiile. "Ca părinte, probabil că intuieşti când e ceva în neregulă, îţi cunoşti copilul. Important este, până la urmă, să ai câteva ore zilnic de calitate cu el şi să deschizi tu subiectul războiului, dacă nu a făcut-o copilul deja. În situaţia actuală, este bine şi pentru noi şi pentru copil să ne reformulăm anumite credinţe, să găsim şi părţile pozitive, să vedem ce avem de învăţat chiar şi din starea de război sau din oricare altă situaţie cu potenţial stresant. Dincolo de a conştientiza emoţiile de frică şi a lucra cu ele la modul pozitiv, astfel încât să le mai diminuăm, războiul este, de ce nu, un context din care se poate învăţa. Să nu pierdem potenţialul educativ din vedere! Gândiţi-vă că mulţi dintre copii, chiar dacă învăţau mecanic care sunt vecinii României, nu ştiau, de exemplu, că avem graniţă cu Ucraina. Cred că zilele astea am învăţat, în mod concret, despre cum se desfăşoară un război. Şi copiii ştiu acum mai multe decât au apucat să înveţe din cărţile de istorie" a mai spus Pânișoară.
Citeşte şi: Cum le explicăm copiilor ce e războiul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu