Imperiul lui
Tribunalul Giurgiu a decis luni deschiderea procedurii generale de insolvenţă pentru SC Romstrade SRL şi Romstrade Logistic Expres SRL, două dintre firmele lui Nelu Iordache. Tribunalul a numit administrator judiciar provizoriu în ambele cazuri (până la data primei adunări a creditorilor) societatea profesională Casa de Insolvenţă Transilvania - Filiala Bucureşti SRPL, cu o retribuţie de 3000 lei de lei pe lună, exclusiv TVA care va fi achitată din averea debitorului. Deciziile sunt definitive, cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Tribunalul Giurgiu a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva firmei de taxi aerian, Romstrade Logistic Expres SRL, la cererea creditoarei SC DHL Internaţional România SRL, dar și împotriva SC Romstrade SRL, la cererea formulată de creditoarea SC Agroindustrial Construct SRL. Instanța judecătorească a ridicat dreptul de administrare al firmei de taxi aerian a lui Nelu Iordache, odată cu desemnarea administratorului judiciar și a dat dispoziţie tuturor băncilor la care Romstrade Logistic Expres SRL are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordin al judecătorului responsabil de deschiderea procedurii de insolvență sau administratorului judiciar. Tribunalul mai obligă Romstrade Logistic Expres SRL să pună la dispoziţia Casei de Insolvenţă Transilvania informaţiile cu privire la activitatea firmei, precum şi lista transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.
Tribunalul Giurgiu a fixat termen-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii Romstrade şi Romstrade Logistic Expres SRL pentru 25 ianuarie 2013, fixând ca termen de şedinţe publice pentru ambele dosare pe 25 martie 2013.
Omul de afaceri Nelu Iordache este cercetat de DNA pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani.
La sfârșitul lunii noiembrie, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunţat rezilierea a două contracte atribuite anterior firmei Romstrade. Unul este contractul de 115 milioane de euro pentru unul dintre cele două tronsoane ale autostrăzii Nădlac-Arad, iar celălalt este contractului pentru reabilitarea a 53 km din DN 6 Alexandria-Craiova. Motivaţia CNADNR pentru rezilierea ambelor contracte: întârzierile substanţiale în execuţia lucrărilor, care nu permiteau finalizarea în termenii contractuali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News