Importurile de cereale din Ucraina, undă verde de la Comisia Europeană. Fermierii lansează amenințări, Guvernul spune că ia măsuri

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Comisia Europeană a decis să nu mai prelungească interdicţia pentru importurile de cereale din Ucraina, în schimbul unor angajamente asumate de Kiev.

Publicitate

Până pe 18 septembrie, partea ucraineană trebuie să prezinte un plan de acţiune cu măsuri eficiente pentru controlul transporturilor de cereale. În funcţie de acest plan, Guvernul de la Bucureşti va lua deciziile potrivite pentru protejarea fermierilor din ţara noastră, au anunţat autorităţile.

Fermierii români ameninţă că blochează vămile din vest şi portul Constanţa

Fermierii români vor ca Guvernul de la Bucureşti să îşi asume unilateral o decizie de prelungire a restricţiei pe toată durata războiului, chiar dacă Bruxelles-ul are o poziţie contrară. Dacă ţara noastră nu va prelungi interdicţia, aşa cum a decis Polonia, de exemplu, fermierii români ameninţă că blochează vămile din vest, dar şi portul Constanţa.

"Problema este enorm de mare în piaţă, adică pur şi simplu nu reuşim să ne acoperim cheltuieli la anumite culturi. Poziţia Uniunii Naţionale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal este clară şi fermă. Cu siguranţă, o să organizăm proteste naţionale",a declarat Milan Kelo, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, pentru Rador.

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a declarat că susţine solicitările fermierilor, iar Guvernul va lua în continuare măsuri pentru a proteja munca acestora, afectată de importul de cereale ieftine din Ucraina. Florin Barbu spunea că s-a decis deja ca producătorii agricoli să primească un sprijin de 2 lei pe litru pentru jumătate din cantitatea de motorină folosită anul trecut.

"Este pentru prima dată când acordăm un astfel de sprijin pe motorina folosită în agricultură pentru toţi fermierii, indiferent de forma de organizare. În total, de acest sprijin vor beneficia peste 360.000 de fermieri", a mai declarat ministrul.

Dintre cele cinci ţări care au cerut iniţial introducerea acestei interdicţii, doar Bulgaria a anunţat că nu doreşte prelungirea embargoului impus importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi floarea soarelui din Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel