România a importat, în ianuarie 2017, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 281.200 tone echivalent petrol (tep), cu 271,5% (205.500 tep) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2016, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în prima lună a anului, 742.000 tep, fiind cu 1.200 tep (0,2%) peste cea din ianuarie 2016.
Conform proiectului Strategiei Energetice a României, publicat pe site-ul ministerului de resort, producţia anuală de gaze naturale este de aşteptat să scadă uşor, până la o medie de 9-10 miliarde metri cubi pentru perioada 2016 - 2030.
Documentul menţionează că producţia de gaze naturale va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050. Scenariile de preţ mic prevăd o scădere către zero a producţiei de gaze începând cu 2045.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu