EXCLUSIV  IMPOZIT PARLAMENT, MINISTERE. Daniel Florea: Până acum nu a avut nimeni curaj

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a fost invitatul DCNews LIVE de marți. 

Daniel Florea a fost întrebat, la DCNews LIVE, despre situația instituțiilor publice care nu plătesc impozit. 

”Eu sunt unul dintre cei mai vocali pe tema asta. La noi în sector sunt toate ministerele importante, Parlamentul. Din socotelile care s-au făcut de-a lungul timpului a rezultat că fiecare județ sau fiecare sector ar lua câteva zeci de milioane de euro pe an din aceaste impozite și taxe, bani care ar contribui serios la dezvoltarea comunităților locale. Dacă mie mi-ar plăti Parlamentul 1,5%-2% din valoarea de 1 miliarde, aș lua 15-20 de milioane de euro în condițiile în care pe mine mă costă salubrizarea 9 milioane și mă costă cam 250.000 de euro să anvelopez un bloc. Din 20 de milioane de euro aș plăti și salubrizarea un an de zile și aș face și vreo 40-50 de blocuri, le-aș anvelopa, numai din banii pe care mi i-ar plăti Parlamentul taxă. Trebuie modificat Codul Fiscal pentru că mi se pare profund incorect, nedrept și cred că și neconstituțional să-i obligi pe oamenii care au proprietăți să plătească impozite și taxe locale, dar instituțiile centrale, nu. Mi se pare nedrept și insist foarte tare să se modifice Codul Fiscal ca să putem lua bani de la instituțiile centrale și să-i folosim în interesul cetățenilor.”

[citeste si]

Daniel Florea a mai precizat că a vorbit în acest sens cu ministrul de Finanțe, cu prim-ministrul și cu Liviu Dragnea: ”Le-am explicat, mi-au spus că raționamentul e corect, dar, din păcate, până acum nu a avut nimeni curaj să-și asume această poziție publică și nici modificarea Codului Fiscal în acest sens, dar eu sunt încrezător”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel