Plenul Camerei Deputaților a luat o decizie, miercuri, cu privire la proiectul de lege legat de impozitarea pensiilor speciale.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, 17 iunie, proiectul de lege care prevede impozitarea cu la 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 lei.
Decizia deputaților a fost luată cu 307 voturi „pentru” și un vot „împotrivă”.
Membrii Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților au decis, cu unanimitate de voturi, impozitarea diferenței între pensia specială și cea realizată pe baza contributivității. Astfel, se va aplica un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2001 lei și 7000 de lei, iar pentru cele de peste 7001 lei se va aplica un impozit de 85%.
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a afirmat că este „miercurea albă, pentru că Parlamentul a recâștigat încrederea românilor”.
Legea adoptată de Camera Deputaților va merge la președintele Klaus Iohannis, la promulgare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu