Plenul Cemerei Deputaților a aprobat, marți, cu 91 de voturi “pentru”, 4 voturi “împotrivă” și 9 abțineri, un amendament la propunerea UNPR privind taxa de solidaritate, potrivit căruia aceasta urmează să se aplice pentru averile mai mari de 900.000 de euro, procentul reținut anual fiind de 1,25%.
“Persoanele fizice care dețin bunuri imobile, precum și bunuri mobile constând în mijloace de transport aerian, mijloace de transport naval, precum și mijloace de transport terestru, a căror valoare individuală este mai mare de 1.000 de euro și valoare lor însumată este mai mare de 900.000 de euro, vor achita anual o taxa de solidaritate în cuantumul de 1,25% din valoarea acestora, care se face venit la bugetul de stat”, se arată în modificarea aprobată de plenul Camerei. În forma inițială, taxa de solidaritate era de doar 1% și se aplica averilor de peste 450.000 de euro.Taxa de solidaritate, potrivit legii, se instituie pe o perioadă de trei ani și se stabilește de către direcțiile de taxe și impozite locale.
Legea UNPR urmează să intre la votul final într-o ședință viitoare a Camerei Deputaților, în calitate de cameră decizională. Senatul a respins inițiativa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu