Impozitul pe bacșiș, metodă subtilă de spălare a banilor

Ordonanța afecta turismul, la începutul verii, majoritatea lucrătorilor de pe Litoral fiind angajați sezonieri, interesați de veniturile suplimentare oferite de bacșișurile clienților. Mulți dintre cei care lucrează în zona de servicii sau în restaurante și hoteluri sunt studenți, care își finanțează facultatea din aceste venituri suplimentare. Nu în ultimul rând, nefiind precizată limita maximă a sumei care poate fi oferită ca bacșiș, impozitarea bacșișului favoriza spălarea unor sume de bani, scrie prof. Mircea Coșea în editorialul pentru DCNews:

Impozitul pe bacșiș, metodă subtilă de spălare a banilor

Unele dintre politicile fiscale sunt, prin definiție, cadouri pentru anumiți actori  sau grupuri de influență economică, adică sunt date ” cu dedicație” în interesul precis al unora și, evident, în dauna altora.

   Amnistia fiscală este considerată în teoria economică , încă de la celebrul ministru de finanțe al regelui Ludovic al XVI-lea Jacques Necker, ca fiind ” nedreaptă și amorală” deoarece favorizează răi platnicii și defavorizează contribuabilii corecți. Desigur, amnistiile pot rezolva anumite blocaje sau corecta unele abuzuri sau greșeli ale instituțiilor fiscale dar rămân măsuri cu eficiență discutabilă pe termen mediu sau lung și întotdeauna suspicionate de favoritisme clientelare.

   Nu voi comenta ” mica amnistie” acordată de către guvern situațiilor de PFA sau PFI încadrate în categoria profesiunilor liberale, care poate și ea fi bănuită de dedicații atâta timp cât se preferă  mărinimia amnistiei în locul măsurii mai corecte de scutire temporară a unor obligații fiscale, deoarece altă măsură fiscală mi se pare a fi mai interesantă și mai important de comentat.

Impozitul pe bacșiș, această măsură cu caracter exotic și eminamente balcanic a fost prezentată ca fiind un element al luptei împotriva evaziunii, încadrată în ofensiva generalizată pe frontul anticorupției.

 Încă de la început, această măsură mi s-a părut ” dubioasă” nu numai prin evidența cu ochiul liber al unor importante efecte perverse, dar și prin aparenta buimăceală pe care ministerul de resort s-a străduit să o mimeze în prezentarea și explicarea ei. Cum am putea altfel să interpretăm totala lipsă de logică pe care ministrul de finanțe a avut-o în celebrul exemplu cu pizza sau cu tastarea bacșișului la taxi pe un aparat care nu are taste din construcție. Nu pot să cred că domnul ministru este atât de naiv. Cred însă ca domnia sa a preferat să se facă că nu pricepe doar pentru că trebuia să câștige timp în susținerea unei măsuri la care guvernul ținea foarte mult.

 Măsura avea, după cum am spus, suspecte neclarități și efecte perverse evidente.

  Astfel :

1. Nu s-a precizat limita minimă și maximă a bacșișului, evitând preluarea exemplului nord american de 10% din costul serviciului sau cel european de tipul ” couvert” sau ” coperto” ( minim 5%- maxim 25%) . Concluzia este că s-a creat posibilitatea unui bacșiș oricât de mare, la latitudinea clientului;
2. Nu s-a luat în calcul că impozitarea bacșișului aduce o grea lovitură turismului românesc chiar la început de sezon dat fiind că majoritatea personalului este sezonieră inetresată de bacșiș, find în majoritatea cazurilor angajați fără salariu fix;
3. Nu s-a luat în calcul faptul că, în mod tradițonal, o parte dintre studenți își bazează plata taxelor școlare ale anului viitor din venturile ( bacșișuri) obținute prin joburi de sezon pe litoral sau în stațiuni turistice.

Elementele enumerate mai sus ne pot justifica unele presupuneri și  elaborarea unor scenarii destul de plauzibile în condițiile actuale, adică ale pericolului pe care acțiunile DNA le desfășoară plecând de la analiză averilor, greu de justificat, deținute de diverse persoane aflate în zona clientelismului politic, implicate în business-ul prestărilor de servicii.

   Impozitarea bacșișului poate fi o cale simplă dar și subtilă de spălare a unor sume de bani. Simpla marcare prin bon fiscal scoate la suprafață o sumă ce devine curată, chiar dacă se diminuează cu 16%. Dacă așa zisa ” consumație ” se dirijează și se amplifică prin intermediari , sumele ” oferite” fără o limită legală drept bacșiș pot reprezenta valori importante. Dacă la acest proces considerat legal mai adăugam și falsuri, adică taxarea unor bacșișuri neoferite de consumator, ci avansate de patroni, atunci sumele pot fi și mai mult amplificate. Deși, încă la cote inferioare mediei europene, cheltuielile românilor pentru categoria ” hoteluri, cafenele , restaurante” au crescut continuu, ajungând la sfârșitul anului 2014 la cca. 1,4% din media cheltuelilor unei gospodării. Doar cu ocazia mini vacanței de 1 mai, s-a cheltuit pentru această categorie, conform datelor oficiale, 12,5 milioane de euro.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News