Impozitul pe venit, plătit de toţi micii producătorii de legume, fructe, cereale şi material lemnos

ardei
ardei
Impozitul de 16% din veniturile nete va fi plătit de întreaga comunitate a micilor producători de legume, fructe, flori, cereale şi material lemnos, fiind în continuare exceptaţi de la taxare crescătorii de animale şi păsări, apicultorii şi crescătorii de viermi de mătase care valorificã produsele în pieţe sau direct către consumatorii finali, relatează Mediafax.

Producătorii agricoli vor fi nevoiţi să facă plăţi anticipate pentru impozitul pe venit, determinat pe bază de normă de venit sau în sistem real, iar Guvernul propune ca pentru persoanele care vând către firme de colectare, producători industriali, sau alte entităţi obligate să ţină evidenţă contabilă, să fie reţinut la sursă un impozit de 2% din valoarea înscrisă în contracte la momentul plăţii, urmând ca impozitul să fie regularizat la final de an.

Termenul de virare a impozitului reţinut la sursă este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul.

Deoarece colectorii, producătorii şi celelalte entităţi incluse în lanţul de distribuţie vor contabiliza costuri directe în creştere cu 2%, dacă producătorii nu-şi vor asuma o reducere a preţurilor de vânzare, această prevedere ar putea determina o creștere semnificativă a preţurilor produselor agricole. Acest impact se va recepta în toate produsele agricole, nu doar cele vegetale.

Până la finele acestui an sunt impozitate doar veniturile obţinute din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor; exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea; valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare.

Astfel, prin Codul Fiscal actual se impoziteazã doar veniturile obţinute în spaţii de producţie care sugerează realizarea unor investiţii, pentru organizarea mai eficientă a producţiei, precum şi cele realizate de producătorii care vând către unităţi specializate de colectare sau producţie, fiind exceptaţi de la plata impozitului micii producători care nu vând către colectori sau procesatori.

Potrivit normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, se consideră în stare naturală: produsele agricole obţinute după recoltare, materialul lemnos pe picior sau transformat în buşteni ori în bile, precum şi produsele de origine animală (cum ar fi laptele, lâna, ouăle, pieile crude şi altele asemenea), plante şi animale din flora şi fauna sălbatică, cum ar fi plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci, melci, scoici, şerpi, broaşte şi altele asemene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel