Impresii despre Simona Halep înainte de debutul la AUSTRALIAN OPEN 2016

Mai este puțin până când Simona Halep va juca în turul 1 la Australian Open 2016.

Jurnaliştii de la Antipozi au analizat şansele româncei la câştigarea competiţiei (unde e cotată a treia favorită, după Serena Williams şi Victoria Azarenka), dar şi parcursul ei din ultimul an şi jumătate, după cel mai bun rezultat al carierei: finala de la Roland Garros, pierdută în trei seturi la Sharapova, scrie Digi Sport.

"Pentru fiecare jucător care pierde o finală de Grand Slam obiectivul de a cuceri un ultim act într-o astfel de competiţie devine de multe ori o obsesie. Dar nu toţi admit asta de teama presiunii. Aşa se întâmplă şi cu Simona Halep, capul de serie numărul doi al competiţiei, al cărei obiectiv este "să stea sănătoasă pentru că începutul de an a fost dificil".

Simona Halep s-a retras de la Brisbane din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, dar ulterior a revenit la Sydney, unde a fost învinsă greu în semifinale de Svetlana Kuznetsova", notează sursa citată, care îi face şi bilanţul la competiţiile majore: "După un an 2014 care ne-a tăiat răsuflarea, în care a ajuns în finală la Roland Garros, Halep a avut oscilaţii în joc. În ciuda faptului că a devenit a doua jucătoare a lumii, românca a reuşit două semifinale de Grand Slam - la Wimbledon şi US Open -, ieşind de trei ori din cursă în restul timpului înainte de optimi".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel