Zeci de clădiri cu risc seismic ale IGSU vor fi consolidate printr-un împrumut de la Banca Mondială, anunță Raed Arafat.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a anunțat că 36 de clădiri ale IGSU, care prezintă risc seismic major, vor fi consolidate printr-un împrumut de la Banca Mondială, suma alocată pentru consolidarea acestora ridicându-se la 142 milioane de euro, transmite Agerpres.
"Vorbim la nivelul IGSU de 36 de clădiri unde pompierii sunt în pericol, dacă se întâmplă ceva, să nu poată să iasă să-i ajute pe cei care au nevoie de ajutor. Rezultatele am început deja să le vedem. Deja avem unitatea de la Mizil redeschisă, reconstruită, cea de la Tecuci. Urmează anul acesta cel puţin încă trei şi sunt în curs de contractare altele.
Suma care a fost alocată prin împrumut de la Banca Mondială se ridică la 142 milioane de euro numai pentru IGSU, pe acest proiect. La asta se adaugă o sumă alocată colegilor de la Jandarmerie, o sumă alocată colegilor de la Poliţie, tot cu acelaşi deziderat: rezolvarea clădirilor cu risc major pentru cei care stau în aceste clădiri şi sunt în risc să nu poată să iasă să ajute în caz de cutremur", a afirmat Raed Arafat, prezent la inaugurarea lucrărilor de modernizare a sediului Secţiei de Pompieri Sebeş.
Totodată, șeful DSU a susţinut că, prin dotările de circa un miliard de euro făcute în perioada 2015-2013 în ceea ce priveşte protecţia civilă (pompieri, ambulanţă, aviaţia Ministerului de Interne), România este la nivel de regiune "dacă nu cea mai dotată ţară, printre cele mai dotate ţări în acest domeniu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News