Împrumut de 500 de milioane la Banca Mondială, zero fonduri UE

Banca Mondială a anunțat vineri, 16 decembrie, că România va beneficia de un împrumut de 500 de milioane de euro din partea sa. Această sumă va fi primită pentru eficientizarea finanţelor publice şi reformarea anumitor instituţii în vederea susţinerii unei creşteri economice sustenabile şi îmbunătăţirii standardelor de viaţă.

'Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat astăzi (15 decembrie n.r.) suma de 500 milioane euro (echivalentul a 558,27 milioane de dolari SUA), care va fi acordata României în contul celui de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economica (DPL)', se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale remis vineri AGERPRES.

Obiectivul acestui nou program este acela de a reforma anumite instituţii şi de a pune în aplicare politici care sunt vitale pentru atingerea unui nivel sporit de creştere sustenabilă, pentru crearea de noi locuri de muncă mai bine plătite, precum şi pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă în România.

'Autorităţile din România au demonstrat un angajament susţinut pe calea implementării unei agende de reforme care reprezintă nucleul eforturilor de reducere a sărăciei şi a excluziunii, şi al creării de oportunităţi mai bune pentru cetăţenii României', a declarat Cyril Muller, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrala, conform Agerpres.

Acesta a precizat că Banca Mondiala va susţine în continuare România pe drumul transformării economice şi al unei convergenţe mai rapide cu UE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel