Împrumuturile statului ating un "record istoric". Adrian Negrescu spune că am putea avea "creșteri de taxe și înghețări de salarii și pensii"

Sursa foto: Freepik
Sursa foto: Freepik

Analistul economic Adrian Negrescu a venit cu o analiză și un pronostic în urma împrumuturilor istorice făcute de statul român.

Publicitate

Apar avertismente și îngrijorări în domeniul economic, deoarece împrumuturile statului au ajuns la un nou nivel record. În primele 10 luni din acest an s-a ajuns la 213 miliarde de lei, echivalentul a aproape 43 de miliarde de euro. Deficitul bugetar a depășit 96 de miliarde de lei în primele 9 luni.

Deficitul bugetar reprezintă, practic, suma de bani lipsă pentru acoperirea tuturor cheltuielilor planificate într-un an de către guvern. Conflictele între partide, în plină campanie electorală, continuă, iar cele două formațiuni mari, PSD și PNL, se acuză reciproc de viitoare tulburări economice. Liberalii îi acuză pe social-democrați că plănuiesc creșteri de taxe și impozite, în timp ce PSD-iștii afirmă că PNL se pregătește să înghețe pensiile dacă va ajunge la putere.

Analistul economic Adrian Negrescu a comentat acest subiect într-o intervenție la Antena 3 CNN, unde a adus explicații suplimentare. Totodată, a oferit și un pronostic. El a explicat care va fi, cel mai probabil, opțiunea aleasă de viitorul executiv pentru a face rost de bani, cele două variante fiind creșterea taxelor sau înghețarea pensiilor și salariilor.

Adrian Negrescu: Mi-e teamă că toate variantele sunt pe masă

"De la 43 de miliarde de euro, cel mai probabil, vom ajunge la 50 de miliarde de euro împrumutate în anul 2024. Este un record istoric pentru România. Niciodată în istoria acestei țări, autoritățile nu s-au împrumutat atât de mult pentru a plăti pensii, salarii și celelalte cheltuieli. Banii aceștia nu s-au dus în investiții, ci, din păcate, s-au dus în consum. Cu toate acestea, deși au intrat în țară aproape 50 de miliarde de euro, avem o creștere economică de numai 0,1%. Ceea ce înseamnă, practic, stagnare economică. Altfel spus, am ajuns la fundul sacului. Îmi e teamă că anul viitor, dacă nu vom lua niște măsuri concrete de reducere a cheltuielilor publice, s-ar putea să fim nevoiți să împrumutăm vreo 60 de miliarde de euro, din care doar dobânzile pe care le avem de plătit vor fi undeva la 10 miliarde.

Mi-e teamă că toate variantele sunt pe masă. Adică și creșteri de taxe, și înghețări de salarii și pensii, în condițiile în care datoria publică va trece de 55% din PIB. Trebuie să plătim acești bani de undeva. Sunt bani luați cu împrumut, pe care va trebui să-i returnăm. Probabil că la creșteri de taxe vom ajunge, având în vedere că din fondurile europene, mare plasă de salvare a autorităților în perspectiva anului 2024, nu a intrat în țară nici măcar un euro din 2023 până în prezent”, a spus Adrian Negrescu pentru sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel