EXCLUSIV  Imunizarea bebelușului începe înainte de a fi născut. Vaccinurile pe care trebuie să le facă femeile însărcinate pentru a-și proteja copilul în primele luni de viață

foto ilustrativ pexels
foto ilustrativ pexels

Bebelușii sunt imunizați încă din burtică dacă mama își face vaccinurile în timpul sarcinii. Astfel, până la vârsta de două luni, când va face primele vaccinuri, bebelușul va fi protejat datorită vaccinurilor făcute de mamă. 

”Există o categorie importantă, este vorba despre vaccinarea gravidelor, unde, la fiecare sarcină, le consiliez în ceea ce privește vaccinarea împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, precum și vaccinarea anti-gripală, plus vaccinarea COVID, în ultima perioadă. Este foarte important pentru că trebuie asigurată o protecție pentru copii, în primele luni de viață, când nu pot beneficia de programul național de vaccinare. Tusea convulsivă este una dintre afecțiunile care încă mai apar la sugari, poate determina apariția unei boli care poate să ducă chiar la deces. O gravidă imunizată transferă transplacentar anticorpii pentru bebeluș, iar, din momentul în care se vor naște, bebelușii vor avea protecție până în momentul în care administrăm schema de vaccinare de la vârsta de două luni” a spus dr. Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul SNMF, în cadrul dezbaterii ”Vaccinul, cel mai puternic stimulent al imunității”, organizată de DCMedia Group. 

În continuarea discuției, prof. univ. dr. Doina Pleșca, medic primar pediatrie, a precizat: ”Este foarte important să transmitem un mesaj către viitoarele mămici, acela că, la acest moment, în lume, sunt vaccinate împotriva gripei și a tusei convulsive gravidele. Așteptăm cu viu interes ca, într-un viitor nu foarte îndepărtat să se poată vaccina această categorie de vârstă și de stare biologică și împotriva virusului sinciţial respirator. Scopul nostru este să limităm la maximum  infecțiile în primele luni de viață ale copilului”. Medicul pediatru a continuat prin a preciza că  ”virusul sinciţial respirator este principalul virus responsabil de îmbolnăviri, de bronșolite și pneumonii în primele luni de viață ale copilului, fiind responsabil de marea majoritate a deceselor la vârste mici. Interesul nostru este să realizăm o trecere pasivă a anticorpilor materno-fetali, deci de la mamă la făt și să-i asigurăm noului născut o protecție pentru lunile în care se poate dezvolta imunologic”. 

Vezi dezbaterea completă: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel