Jandarmii au făcut uz de armă împotriva unui grup de persoane după ce aceștia s-au prezentat să voteze încă de acum.
Un polițist care intervenea pentru aplanarea unui scandal în localitatea Drăgăneasa, județul Prahova, a împușcat, sâmbătă seara, un bărbat, care l-ar fi atacat. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, polițiștii au intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit în apropierea unei secții de votare din localitatea Drăgăneasa. Aceleași surse au precizat însă că incidentul nu ar avea legătură cu procesul electoral, transmite Mediafax.
În timpul intervenției, unul dintre scandalagii ar fi agresat un polițist, care a tras cu arma. Bărbatul a fost împușcat în picior. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Poliției Prahova, care anchetează incidentul, transmite Romania TV.
Conform Romania TV, indivizii de etnie rromă, erau puși pe scandal pentru că nu li s-a permis să voteze încă din această seară. Ei s-au luat la ceartă cu jandarmii. Indivizii au aruncat cu o sticlă de băuturi alcoolice asupra jandarmilor și a agentului șef principal de poliție care se afla în serviciul de pază la secția de votare. În ajutorul forțelor de ordine au intervenit polițiștii de Serviciul de Acțiuni Speciale Prahova pentru a proteja secția de votare și pentru a calma spiritele. Au identificat agresorii și au fost duși la audieri. Bărbatul împușcat în picior a primit primul ajutor la fața locului și a fost transportat la spital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu