Un document intern, pentru uzul autorităților, a fost făcut uitat de Ministerul Mediului, dar situația de la Fukushima și noile teste cerute de Uniunea Europeană ar putea să-l readucă în actualitate. O analiză din 2008 a Ministerului Mediului arată lipsa unei evaluări a efectului cumulativ al celor patru reactoare de la Cernavodă. Până acum, analizele nu au luat în calcul funcționarea simultană, la capacitatea maximă, a tuturor reactoarelor. Ministerul Mediului cere în tr-o adresă către CNE, analiza impactului cumulat al celor 4 grupuri energetice asupra speciilor și habitatelor pentru care au fost desemnate situri Natura 2000. Apa de răcire a reactoarelor este luată din Dunăre, iar în perioadele secetoase s-ar putea ca acest lucru să ducă la reducerea debitului, iar în aval să încălzească prea tare fluviul, afectând speciile de plante și pește. Încălzirea apelor Dunării în aval de centrală va avea un impact crescut după finalizarea tuturor celor 4 grupuri nucleare. Mediul mai cere informații despre sistemul de curățare cu hidrazină (combinație chimică a azotului cu hidrogenul), care va polua Dunărea. Creșterea temperaturii din Dunăre poate afecta grav și speciile din Rezervația Delta Dunării. În raportul CNE Cernavodă aceste subiecte sunt tratate superficial. Mai mult, nici măcar din Rezervație nu se mai trimit raportări legate de temperatura apei, așa cum se proceda până în 2003, nici despre nivelul hidrazinei.
Puteți consulta [/caption]
Ministrul Economiei a fost obligat să facă publice locaţiile după ce ONG-ul Greenpeace a câştigat un proces intentat instituţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu