Gelu Vlașin, un scriitor român care s-a întors în România după 20 de ani în Spania și a investit într-o pensiune în satul natal, spune că lucrurile s-au schimbat mult în țara noastră din punct de vedere administrativ, iar, în unele zone, lucrurile sunt "ca afară".
După 20 de ani în străinătate, Gelu Vlașin și familia sa s-au întors în România, iar acum trăiesc într-o pensiune pe care au ridicat-o într-un sat din Bistrița-Năsăud. Invitat în emisiunea Departe de România, el spune că lucrurile s-au schimbat mult în țară față de acum 20 de ani, iar relația cu autoritățile statului este la fel ca la Madrid. Scriitorul român a explicat ce a găsit în locurile natale.
"A fost greu să investiți în România. Cum a decurs relația cu autoritățile?", a fost întrebarea lui Gabriel Nuță-Stoica, moderatorul emisiunii.
"Eu dau exemplu Bistrița-Năsăud. Nu pot să generalizez, pentru că am mai primit mesaje: 'Nu, la noi, nu știu unde, e altfel. E nenorocire, nu s-a schimbat nimic'
Mă uit la Bistrița-Năsăud, oameni buni, chiar s-au schimbat mult lucrurile. Adică în relația cu autoritățile. Dau de exemplu Năsăud, că e aproape, aici, orașul cel mai aproape, la 20km unde trebuie să mă duc, la Fisc. Acum e online, că se pot face toate plățile impozite, taxe și cele online, dar inițial m-am dus și fizic acolo. Număr de ordine, programare, 2, 3 minute, maxim cinci. Mi-a rezolvat treaba. Adică... amabilitate, zâmbet. Exact ca afară. Nu era nicio diferență între cum mergeam eu la Madrid să îmi plătesc taxele, să vorbesc cu funcționarul public și cum vorbesc la Năsăud, la administrația fiscală, la ANAF. Ce o fi șeful ăla de la ANAF, cum cum o fi instruit oamenii, dar oamenii ăia sunt foarte amabili", spune Gelu Vlașin.
Primăria l-a ajutat pentru a-i descurca o situație delicată cu actele
Românul mai spune că și relația cu funcționarii din primărie a decurs în regulă, în contextul în care avea o situație delicată legată de actele de proprietate.
"Mai departe, relația cu funcționari din primărie, uneori mai scârțâie că au și oamenii probleme lor. Trebuie să înțelegem și pe ei, dar nu se pune problema să te duci, să nu-ți rezolvi situația. Te duci și-ți rezolvi problema, nu mai aștepți 100 de ani să primești o hârtie. Există niște norme care trebuie respectate, nu? Răspuns în termen de 15-30 de zile... aștepți, îți vine hârtia, ai rezolvat situația.
Deci relația mea că autoritățile au fost foarte simplă. În ceea ce privește investiția propriu-zisă, e adevărat, e un pic mai delicat aici, pentru că știți cu toții, abia acum s-a făcut ordine cu cadastru. Tatăl meu avea un teren. L-a cumpărat cum se făcea pe vremuri, pe hârtie, scris cu creionul, semnat cu omul ăla, cu niște martori.
Între timp, murise și omul, muriseră și martorii. Adică hârtia aia era o hârtie și gata. Terenul nici nu figura la oamenii de unde cumpărase. Actele cadastrale, acum 50 de ani, când a făcut tatăl meu hârtiile, se făceau altfel la țară: semnai, îți dădea terenul, tu îi dădeai bănuții și la revedere.
A fost o întreagă tevatură, dar s-a rezolvat. A trebui să mergem să vorbim la cadastru, să vorbim la primărie să se caute în arhive, să descoperim cine e actualul proprietar, să actualizăm toate datele. Dar s-a făcut, s-a făcut actualizarea. Terenul acum este în regulă, terenul pe care l-am cumpărat, la fel, deși cumpărasem de la un proprietar, nu era el proprietarul de drept, dar toate se rezolvă, oameni buni deci nu există, să nu se rezolve.
În momentul în care vrei să faci o treabă, și în România, mai delicat pentru că nu au fost intabulările făcute până acum 2-3 ani n-au fost aduse la zi, dar acum sunt actualizate, cel puțin la Telciu, majoritatea terenurilor. La cele la care nu s-a găsit proprietar, conform legii, au intrat în tutela primăriei și acolo primăria decide ce se întâmplă cu terenurile respective", a mai explicat Vlașin, în emisiunea în care am încercat să aflăm dacă agroturismul poate fi cheia renașterii satului românesc.
Urmărește emisiunea integrală:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu