EXCLUSIV  În București ”plantăm” stâlpișori, dar nu toaletăm copacii. Afacere distrusă, pagube de circa 20.000 de euro produse de un arbore. ”Peste tot numai uși închise și numai incompetenți” - FOTO / VIDEO

Citește în articol despre un caz din București, în Sectorul 6, în care un proprietar de furgonetă cu mâncare s-a lovit de un arbore.

În Capitala României, București, anul 2024, ”plantăm” stâlpișori pe stradă, dar nu ținem cont și de toaletarea copacilor care obstrucționează bunul mers al mașinilor pe stradă. Acesta este un caz al unui proprietar de furgonetă cu mâncare, Baros Ionuț Bogdan, care în timp ce se deplasa către un eveniment a lovit un copac din cauza stâlpișorilor care l-au obligat să se ducă cât mai aproape de bordură.

L-am contactat pe proprietarul furgonetei, Baros Ionuț Bogdan, pentru a ne relata cum s-a întâmplat totul și ce a urmat după.

„Plecam de acasă, am luat un eveniment, ne deplasam către un eveniment și pe strada Titel Petrescu era acest copac. Acolo s-au pus niște piloni de plastic care te obligă să intri pe partea dreaptă, să te încadrezi pe banda din dreapta. Eu am mai trecut pe acolo de sute de ori cu furgoneta și n-am avut nicio treabă, acum, obligându-mă să mă apropii de marginea drumului, deci, nici n-am realizat că m-am lovit de ceva, am crezut că am spart cutia (n.r. cutia de viteze) la mașină. Mi-a făcut mașina un zgomot de eroare, am crezut că am spart cutia și în secunda doi am văzut că s-a strâns mulțime pe lângă mine. Când m-am dat jos din mașină și am văzut, am înnebunit. A trebuit să anulăm vreo încă patru evenimente, în afară de acela, doar pentru luna asta. Paguba materială a rulotei este în jur de vreo 20.000 de euro. Nu a mai rămas nimic din ea, poate salvăm ceva frigidere.

După incident

După incident am sunat la 112, m-au trimis la Accidente Ușoare, nu a vrut să vină nicio instituție pentru că nu au fost oameni răniți, victime. Era acolo un polițist de la locală care a luat niște notițe, mi-a luat datele din buletin, a spus că o să facă el o sesizare. Am ajuns la poliție, mi-au dat o hârtie, am dat o declarație acolo, am făcut o schiță pe ce stradă s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Următoarele zile m-am dus la primărie, de la primărie m-au trimis în altă clădire, la alt sediu. O doamnă de acolo m-a trimis la ADP, (...) iar acolo de la intrare o secretară a chemat pe cineva. Le-am explicat că nu vreau bani de la dumneavoastră, vreau doar să faceți ceva cu copacul ăla pentru că cum am fost eu o să mai fie și alții. Pur și simplu putea să fie un autobuz cu copii sau o mașină de mobilă, dar treaba aia se întâmplă de când s-au pus pilonii aceia galbeni. Putea să fie oricine altcineva, rulota nu este gabarit depășit.

”Peste tot numai uși închise și numai incompetenți începând de la intrare”

Domnul de acolo (n.r. de la ADP) mi-a spus că nu este nimic de făcut, pur și simplu. M-a îndrumat să fac o plângere pe site-ul lor la ADP, ceea ce am și făcut în seara aceea, iar în ziua următoare m-au sunat pentru o audiență pe data de 18 luna asta. Probabil ca să îmi spună că nu este nimic de făcut și că e vina mea că nu m-am încadrat, exact asta mi-a spus și domnul: 'Domnule, nu v-ați uitat dumneavoastră'. Zic: 'Domnule, dumneavoastră când conduceți, când mergeți acasă cu mașina personală, vă uitați prin copaci pe sus sau vă uitați în față și la pietoni, că nu înțeleg, iar dacă dumneavoastră spuneți că nu m-am încadrat bine acolo și că sunt prea aproape de bordură, dumneavoastră trebuie să îmi asigurați mie un spațiu de la bordură în sus safe (n.r. în siguranță) pentru mine să pot trece cu autovehiculul'. Peste tot numai uși închise și numai incompetenți începând de la intrare”, ne-a relatat proprietarul furgonetei, Baros Ionuț Bogdan.

Menționăm că toaletarea copacilor intră în responsabilitatea actualului și viitorului primar Nicușor Dan. Primarii de sectoare fac disperați cereri în acest sens, dar fără a primi un răspuns.

În luna mai a anului 2022, Nicușor Dan a postat un mesaj pe Facebook cu privire la toaletarea copacilor: „Toaletarea arborilor din Capitală se face acum respectând mediul înconjurător. Am aprobat în ultimele săptămâni doar toaletările corect justificate și am respins sute de toaletări, pe care le-am considerat neîntemeiate. Reamintesc că politica de toaletări agresive, practicată în București pe perioada precedentelor administrații, a generat rezultate grave pentru mediu. Prost gândite și prost făcute, toaletările au dus la uscarea și ulterior la tăierea a mii de copaci în câțiva ani de zile”.

Venim cu întrebarea: Este necesară toaletarea copacului din acest caz sau este o toaletare ”agresivă”?

În videoclipul furnizat de proprietar se poate vedea cum copacul a mai fost lovit, deci putem spune că nu este singurul care a avut parte de pagube din cauza copacului care nu este toaletat.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel