Nea Mărin a vorbit despre începuturile sale în carieră și a făcut mărturisiri impresionante.
"Eram doar un copil. Țin minte că aveam în jur de 5-6 ani și se adunau pe atunci călușarii înainte de Rusalii, chiar la marginea satului, lângă casa mea. Pregăteau Călușul pentru a-l dansa în zi de sărbătoare. Atunci am văzut pentru prima dată călușarii și mi-a plăcut atât de mult dansul lor, încât am mers repede la bunicul meu și i-am zis să îmi facă și mie niște pinteni, așa cum aveau ei la opinci. Dintr-o cutie de conservă el a tăiat niște tablă și mi-a făcut pinteni, apoi am început să dansez și nimeni nu se mai înțelegea cu mine! Mai târziu, în clasa întâi, am început școala, iar profesorul meu de sport, Dumitru Croitoru, a avut ideea să înființeze o formație de călușari, de copii. Nu au trecut doi-trei ani și am devenit vătaf la călușarii din generația mea. Și uite așa am început eu să joc", a povestit Nea Mărin pentru viva.ro.
Încă de la vârsta de 15 ani a devenit coregraf al Ansambului Faur din București.
"A fost foarte greu, pentru că am venit singur în București, cu un geamantan. Aveam două perechi de pantaloni, doar câteva schimburi, iar eu am fost nevoit să mă adaptez din mers la viața mea din Capitală. În anul 1973, nu era ușor în sat. Pe vremea când am venit eu în București, se terminase colectivizarea, iar părinții și bunicii nu știau ce să facă. Lucrau prin toată țara și aduceau bani acasă pentru a ne întreține și a putea merge la școală. Părinții mei s-au ocupat cu grădinăritul ca să îmi susțină educația. Aici, eu m-am adaptat repede și am avut șansa să cunosc oameni deosebiți la liceu, apoi la Ansamblul Tineretului. Mi-a plăcut tare mult să merg la școală, nu cred că am avut vreo absență. Chiar dacă nu am fost un elev eminent, îmi plăcea să socializez și să mă întâlnesc cu toți colegii. La vremea aceea, țin minte că îmi doream să îi învăț pe toți să danseze ca mine.
În cămin era ca în armată, aveam un program foarte strict. Aveam un pedagog care ne dădea deșteptarea în fiecare dimineață. Făceam 10 minute de gimnastică în interior, dacă era iarnă, sau 10 minute în curte, dacă era vară. Apoi, pe rând, unul câte unul, ne spălam, ne îmbrăcam și mergeam spre masă, tot încolonați. Cred că de aici mi se trag ordinea și disciplina. De la școală mergeam apoi la sala de lectură, iar trei zile pe săptămână eram la ansamblul de dans. Nu a fost deloc ușor, însă obișnuința mi-a devenit a doua natură și de atunci nu îmi mai ies din ritm. Am același ritual. Mă trezesc la 6 dimineața, fac gimnastică... Practic tot ce am făcut în tinerețe fac și acum", a povestit Nea Mărin.
Nea Mărin a vorbit, în urmă cu ceva timp, despre vedetele cu care a lucrat, de-a lungul timpului, în emisiunea "Poftiți pe la noi", de la Antena 1.
"Când a fost vorba despre muncă serioasă, m-am înțeles foarte bine cu Gina Pistol, Diana Munteanu, Iuliana și Nicoleta Luciu. Sunt muncitoare fetele astea așa cum n-ați mai văzut! Sunt foarte mulți care m-au impresionat și au tras alături de mine. La polul opus, cu Liviu Guță mi-a fost mai greu, pentru că nu puteam să îl urnesc. La fel și Leonard Doroftei, cred că nu a putut să țină ritmul cu mine, sau Andreea Tonciu, ea a și plecat. Bineînțeles, închei lista cu omul care îmi mănâncă viața de 12 ani de zile și mă contrează tot timpul – băiatul meu, Liviu Vârciu", a spus Nea Mărin pentru viva.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu