În ce condiții va sta Breivik, criminalul care a ucis 77 de oameni - VIDEO

camerab
camerab

Anders Behring Breivik va fi închis la penitenciarul Ila, la periferia capialei norvegiene Oslo, unde a stat de când a fost arestat, pe perioada procesului.

Autorul masacrului din 22 iulie 2011 va sta izolat de ceilalți deținuți și va beneficia de sală de fitness, curte și un birou cu laptop, potrivit BBC.

În prezent, Breivik are trei camere la dispoziție, pentru a "compensa" faptul că nu beneficiază de aceleași activități ca restul deținuților. Fiecare cameră are 8 metri pătrați. Una este dormit, una are echipament de fitness iar a treia are un birou cu laptopul fixat de masă.

Computerul nu este conectat la înternet, pentru a se preveni comunicarea cu lumea exterioară. Ca restul deținutilor, el are dreptul să scrie scrisori.

Extremistul se va afla sub regim de securitate extrem de ridicată și nu va avea voie să se întâlnească cu deținuti din alte corpuri ale închisorii. Totuși, va putea avea întâlniri cu alți deținuti din aripa de securitate ridicată, dacă acest lucru va fi considerat sigur.

Oficialii închisorii speră ca pe viitor Breivik să fie transferat alături de alți prizonieri, unde va avea acces la școală, bibliotecă, sală de sport și va putea lucra în atelierele închisorii.

Închisoarea Ila are 12 aripi și poate încarcera 124 de prizonieri, care sunt supravegheați de 230 de angajați ai inchisorii. În prezent în ea se află "unii dintre cei mai periculoși oameni ai țării", se arată pe site-ul instituției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel