Mugur Isărescu a prezentat situația inflației și a creșterii ratelor, marți, în cadrul unei conferințe de presă la sediul BNR.
Întrebat dacă le-ar mai recomanda oamenilor să își facă credite în moneda prin intermediul căreia sunt remunerați, Mugur Isărescu a răspuns:
„Da, acesta este un sfat general. Fiecare își face socotelile la el acasă. Sfaturile nu ar trebui să vină de la Banca Națională pentru că e o relație comercială între bănci și clienți. Sfatul acesta a fost de la noi pentru că apare un element neprevăzut și care poate să fie șocant, cum a fost în cazul creditelor în franci elvețieni, adică riscul valutar. În cazul acesta este foarte bine ca fiecare să își facă împrumutul în moneda în care este plătit.”
Mugur Isărescu are un mesaj pentru bănci.
„De regulă, între rata de politică monetară și ROBOR există o corelație. (...) De mai bine de patru, cinci luni, s-a decuplat ROBOR-ul. Ca să mă exprim mai pe înțelesul dumneavoastră, băncile au cam sărit calul. ROBOR s-a dus în sus mult mai mult decât rata de politică monetară. Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, e nevoie de două lucruri. În primul rând, acestea sunt dobânzi de piață și piețele au tendința să suprareacționeze, așa funcționează piețele de peste tot din lume, mai ales în perioadele de criză. Overreaction se zice în engleză. Sunt și alți termeni. Găsirea punctului de echilibru se face printr-un balans, de multe ori, pe extreme, și pe piețele valutare se întâmplă acest lucru, și pe piețele monetare cu dobânzile, și la bursa de valori. Sunt lucruri absolut normale. Acum a fost clară tendința băncilor și a celor care acționează pe piața monetară la termen să privească pesimist viitorul”, a spus Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
„Trec la al doilea motiv. Nu e vorba de dobânzile peste noapte, o săptămână, o lună. E vorba de dobânzile la trei luni, șase luni. Așa au văzut băncile viitorul. Inflație mai mare, mult mai mare, foarte greu de stăvilit, și, în consecință, acesta este ROBOR-ul. Cotațiile au fost cu mult peste rata de politică monetară”, a spus Mugur Isărescu, marți, în conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.
„Dar vă întreb așa: Cine a avut o privire mai optimistă privind viitorul legat de inflație, nu numai la noi, în general, în lume, și legat de ratele de dobândă? Eu personal trebuie să recunosc condițiile de lichiditate probabil că au împins băncile să iasă din o anumită limită, să sară calul cu ROBOR, cum am spus”, a continuat Mugur Isărescu.
„În afară de condițiile de lichiditate, bineînțeles că băncile s-au uitat și la atmosfera generală din lume, discuțiile despre foamete, dezechilibre majore. Nu le iau apărarea băncilor, ci le transmit un mesaj personal: Să se uite cu mai multă atenție și la mesajele Băncii Naționale și, atunci, probabil, că se va apropia ROBOR la trei luni de rata de politică monetară. Sper și cred că se va întâmpla acest lucru”, a subliniat Mugur Isărescu.
„Aveți determinanții inflației, nu-i mai menționez, în principal evoluția prețurilor în sectorul energetic. Inflația ridicată rămâne un fenomen cu dimensiune globală, nu este numai în România”, a subliniat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR).
„Aveți indicele armonizat al prețurilor de consum în Europa, ca să putem face o comparație, România nu este fruntașă - între ghilimele - în acest domeniu. Suntem pe locul 7, ceva mai mult decât media inflației în Uniunea Europeană, de 9,6 la sută. Dar mai importante mi se par două lucruri. În primul rând, și inflația cea mai scăzută din Europa depășește 5 la sută. Un studiu arată câte țări, din 60 analizate, mai au o inflație mai mică de 2 la sută sau egal cu 2 la sută, o țintă acceptată pe plan mondial. Observați că, în acest moment, avem 0 țări cu inflație scăzută de 2 la sută. S-a mai întâmplat acest lucru în perioada crizei din 2008-2009. Dar o cădere de asemenea amploare la zero nu s-a mai văzut în perioada analizată”, a spus Mugur Isărescu, marți, în conferința de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu