În ce zile este dezlegare la pește și ce pot mânca credincioșii în plus

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

În ce zile este dezlegare la pește.

  • 2 decembrie: Sfântului Prooroc Avacum

  • 3 decembrie: Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

  • 4 decembrie: Sfânta Muceniță Varvara

  • 5 decembrie: Sfântul Sava cel Sfințit

  • 6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae – sărbătoare cu cruce roșie

  • 7 decembrie: Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeș – sărbătoare cu cruce neagră

  • 9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

  • 10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf

  • 12 decembrie: Sfântul Spiridon

  • 13 decembrie: Sfântul Ierarh Dosoftei

  • 16 decembrie: Sfântul Proroc Agheu

  • 17 decembrie: Sfântul Proroc Daniel

  • 18 decembrie: Sf Cuv. Daniil Sihastrul

Sunt zile în care e dezlegare la pește, adică acest lucru înseamnă că se mănâncă produse de post, dar pe lângă ele e permis și peștele, untul și vinul. În continuare nu sunt permise carnea, brânza, laptele și ouăle.

Zilele de post cu dezlegare la peşte nu sunt nicidecum zile de încălcare a postului, ci zile de post cu mângâiere, în care postirea ca jertfă ascetică se combină cu bucuria prezenţei Mântuitorului în mijlocul credincioşilor.

Pe parcursul unui an există șapte posturi importante:

  • Postul din Ajunul Bobotezei. E cel mai scurt din an, se ține post doar o zi. Postul din Ajunul Bobotezei presupune ca pe 5 ianuarie, cu o zi înainte de marea sărbătoare, credincioșii să țină post aspru. Astfel, credincioșii se pregătesc pentru a gusta din Agheasma Mare, cea care se obține în ziua Botezului Domnului.

  • Postul Paștelui. Acesta e cel mai lung post din an. În 2023 a început în 27 februarie și s-a încheiat în 16 aprilie, când e Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Practic postul durează 7 săptămâni, adică 48 de zile.

  • Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. E cunoscut în popor și sub denumirea de Postul Sâmpetrului. În 2023 a început în data de 12 iunie 2023 și s-a încheiat în 29 iunie 2023, atunci când cei doi mari sfinți sunt prăznuiți în calendarul creștin ortodox.

  • Postul Adormirii Maicii Domnului. E un alt post foarte important pentru credincioși, care începe pe dată fixă, în data de 1 august și se termină în 14 august. A doua zi e prăznuită Adormirea Maicii Domnului.

  • Postul ținut de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Se ține post și în 29 august, când e sărbătorită Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în semn de respect pentru viața înfrânată a Sfântului Ioan, dar și pentru a evita asemănarea cu Irod.

  • Zi de post de Înălțarea Sfintei Cruci. E o singură zi de post, în data de 14 septembrie, când credincioșii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci.

  • Postul Crăciunului. E ultimul post din an și e ceva mai permisiv pentru că sunt multe dezlegări la pește.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel