Deputaţii au cheltuit, în luna iunie, pe deplasările în străinătate, în destinaţii precum SUA, Germania, Franţa sau Cambodgia, peste 180.000 de lei, banii fiind alocaţi transportului, cazării şi diurnelor aferente.
Delegaţiile de deputaţi au participat la diferite lucrări ale organizaţiilor internaţionale, subiectele acestora fiind diferite şi vizând de la lupta împotriva HIV/SIDA (deplasarea în Cambodgia), până la fotbal (deplasarea în Ungaria), informează Mediafax.
Cea mai lungă deplasare a fost de 17 zile, în SUA, a costat 5.345 de lei şi a fost făcută de către deputatul Mircea Lubanovici.
Cea mai mare sumă cheltuită în luna iunie a fost în cuantum de 22.276 lei şi a fost alocată participării la reuniunea Comisiei pentru probleme economice şi dezvoltare a APCE.
Suma de 22.276 lei a fost cheltuită pe transportul (la Paris, Strasbourg şi Bruxelles), cazarea şi diurna a trei parlamentari, participarea desfăşurându-se pe durata a şapte zile.
Cea mai mică sumă a fost în cuantum de 322 de lei, aceasta fiind cheltuită pe transportul în Ungaria a 14 parlamentari, pe o durată de trei zile, aceştia fiind prezenţi la turneul interparlamentar de fotbal organizat de Parlamentul Ungariei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu