Emisiunea "În premieră cu Carmen Avram" revine la Antena 3.
Prima ediție din noul sezon va fi difuzată duminică, 18 martie, la ora 19:00.
"În premieră" a fost mai întâi visul unor profesioniști de televiziune, care adunaseră multă experiență în presa și care simțeau nevoia să treacă la un nivel superior: jurnalismul în forma cinematografică. Adică informație, plus poveste, plus imagine impecabilă.
Pe atunci, jurnaliștii, cu toții împrăștiați pe la diverse televiziuni și visau, fiecare în parte, la un proiect care să exploateze tot ce adunaseră în acești ani. Și, într-o zi, s-a întâmplat. S-au întâlnit la Antena 3, o televiziune care deja excela în știri livrate în timp real. Și care își dorea o emisiune de reportaj.
O emisiune cu reportaje serioase
"N-am avut mult timp să respirăm după ce ne-am întâlnit. În două luni a trebuit să gândim, să filmăm și să construim grafic și conceptual noua emisiune. Ne-am bazat mult pe brain-storming și facem asta în continuare. Ne adunăm, zi de zi, ore în șir, în redacția noastră și discutăm despre cum ar trebui să arate "În premieră" și ce ar trebui să oferim publicului nostru. Așa, stând mereu împreună, cunoscându-ne, apropiindu-ne, am început să ne simțim ca acasă. Așa a venit canapeaua roșie, pe care filmăm uneori reconstituirile pentru diverse materiale și pe care mai dorm, uneori, editorii de imagine care lucrează până târziu în noapte, espressorul fără de care nu am putea trăi, souvenirurile pe care le aducem din deplasări, tabela pe care ne scriem mesaje, ceștile de cafea inscripționate cu numele fiecăruia și tot felul de obiecte construite de noi, pentru filmări complicate, pe care alții, în Occident, le fac cu bani mulți și tehnică de ultima oră.
Când am lansat emisiunea, ne-am temut ca reportajul serios nu va fi bine primit pe o piață pe care, aparent, nu mai e loc decât de divertisment facil. Din fericire, ne-am înșelat. Există un public numeros în România care are nevoie de calitate. În numai două sezoane, emisiunea "În premieră" a reușit să își creeze un public fidel, pe care îl sporește de la o ediție la alta, care caută, cum ne arată mesajele de pe pagina noastră de Facebook, "altceva".
[citeste si]
Iar noi ne străduim să rămânem, în continuare, la standardul pe care ni l-am impus și pe care ni-l cer telespectatorii. Toate cele aproape 100 de materiale realizate în două sezoane de echipa "În premieră" sunt singulare: zeci de subiecte diferite, zeci de anchete noi, zeci de personaje inedite, din toate domeniile posibile. Le căutam și le alegem astfel încât să fie de interes și, mai ales, nemaivăzute până acum în peisajul media românesc", spun jurnaliștii din echipa "În premieră".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu