Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a deschis și închis anul școlar în această sală. Nu degeaba, ci pentru că este un obiectiv cu care primarul din Târgoviște și șefii Consiliului Județean se mândresc. Guvernul PDL a dat o parte din bani, dar grosul a venit de la bugetul local, iar pedeliștii din județ puteau să se laude în campania electorală că fac ”investiții”. Din păcate, în România mai și ninge. La doar un an de când a fost reabilitată cu bani grei, în sala de sport a Colegiului Naţional “Ienăchiţă Văcărescu”, din Târgovişte, curge apă din tavan.
Articol scris de Costin Munteanu
Sala a fost reabilitată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). După ninsorile din această iarnă, obiectivul de investiții este degradat dincauza zăpezii strânse pe acoperiş şi care a început să se topească.
Conducerea unităţii de învăţământ a mobilizat femeile de serviciu, care au plasat mai multe găleţi şi ligheane în care să se adune apa ce cade din tavan. Femeile de serviciu nu au suficiente găleţi la dispoziţie şi sunt nevoite să le mute dintr-o parte în alta a sălii de sport şi să le golească la diferite intervale de timp.
Pe 04.05.2011, Elena Udrea a tăiat panglica la noua sală de sport a Colegiului “Ienăchiţă Văcărescu”. Ministrul a fost însoţit de primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga (PDL), şi de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, vicepreşedintele democrat-liberal, Florin Popescu. Sala de sport a fost reabilitată prin programul Companiei Naţionale de Investiţii şi cu o contribuţie financiară de la bugetul local. Valoarea totală a investiţiei este de 1.221.268,87 lei (CNI – 390.250,91 lei şi Primăria Târgovişte – 831.017,96 lei).
Colegiul Naţional “Ienăchiţă Văcărescu” este una dintre unităţile şcolare preferate de membrii PDL pentru vizitele oficialităților de la București. Pe lângă Elena Udrea, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a participat atât la festivităţi de deschidere, cât şi de închidere a anului şcolar, la acest colegiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News