În timp ce-l aplaudă pe Emmanuel Macron, europeanul Dacian Cioloș vorbește despre demisia de onoare din funcția de premier a generalului Nicolae Ciucă, în ciuda contextului geopolitic tensionat.
”Salut decizia președintelui Emmanuel Macron, care a anunțat că Franța este pregătită să contribuie cu trupe NATO pe teritoriul României. (...) Încă din 2016, am discutat despre o prezență a trupelor franceze în România sub steagul NATO și, cu atât mai mult cu cât contextul este extrem de tensionat la granița cu Ucraina, decizia de astăzi este una binevenită și o nouă garanție pentru țara noastră.” a scris Dacian Cioloș, liderul USR, pe Facebook.
Înainte, scria că dacă informațiile din presă despre teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă se dovedesc a fi reale, ”este necesară demisia de onoare”. ”Furtul academic nu are ce căuta la vârful Guvernului României.” susținea el, în postarea de pe Facebook.
”Declarația pe care a dat-o premierul Ciucă potrivit căreia a respectat legea din acel moment nu este nici convingătoare și nici nu răspunde acuzațiilor aduse. Un plagiat are o definiție științifică foarte clară și este probat simplu.” mai scria Dacian Cioloș, cerând ”atitudine”.
Românii s-au săturat până peste cap de certurile din clasa politică despre care vedem că ne afectează zi de zi. Nimic nu poate fi realizat când conflictele sunt mai presus de stabilitatea politică, economică și socială a țării. M-aș mira ca Dacian Cioloș să nu știe asta.
Astfel, în plin context de criză cu Rusia, la granițele Ucrainei, și amenințând România, presupun că ne priește un premier general, așa cum, în opinia mea, ultimul lucru pe care am vrea să-l vedem ar fi o demisie a premierului, de natură să destabilizeze iar țara, care, practic, rămâne fără Guvern, iar și iar, ca și când economic, politic și geopolitic ne-am permite acest lucru.
Unde mai punem că nu datorită doctoratului a fost propus Nicolae Ciucă premier, ci este rezultatul unor negocieri politice, al căror rol a fost tocmai să deblocheze țara. Dar, cine știe, poate negocierile cu Putin se fac cu doctoratul pe masă!
Nicolae Ciucă este acuzat de plagiat în teza de doctorat. Prima reacție a premierului/ UPDATE
Între timp, chiar la solicitarea prim-ministrului, se fac verificări cu privire la lucrarea sa de doctorat, acesta reacționând imediat la acuzațiile ce i s-au adus, în mod oficial, prin intermediul instituției ce o reprezintă, Guvernul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News