Stelian Tănase este criticat tot mai des de oamenii de televiziune despre modul cum gestionează TVR. Ultima persoană care îl acuză pe actualul interimar de la conducerea TVR este Sanda Țăranu.
"Am tot respectul pentru domnul Stelian Tănase, dar ce face dumnealui la TVR nu reprezintă soluţii nici pentru angajaţi, nici pentru ceea ce trebuie să însemne o televiziune publică.
În TVR au venit tot felul de fripturişti... Una e să lucrezi la o televiziune comercială, şi alta e să fii la o televiziune generalistă, aşa cum e TVR. Stelian Tănase crede că face cultură cu Cristoiu şi ceilalţi pe care i-a adus?! Degeaba aduce pe cineva care vorbeşte în loc să arate ce e în stare să facă... Televiziunea înseamnă şi imagine, nu doar vorbă", susţine realizatoarea TV pentru ziarulring.ro.
Sanda Ţăranu consideră că eliminarea emisiunilor de divertisment din grila TVR este o mare greşeală. "Toţi cei care vin la conducerea TVR vor să transforme, să facă altceva şi foarte mulţi dintre aceştia, de fapt, au distrus. Aşa se explică şi datoriile uriaşe din prezent... Televiziunea Română a fost gândită ca o gospodărie în care să se găsească de toate. În timp, multe servicii au fost desfiinţate sau externalizate. Trebuie păstrat un echilibru în programe şi e nevoie în continuare de divertisment, nu cred ca talentele în materie din TVR să fi pierit complet. La conducerea TVR e nevoie de un om cinstit care, în primul rând, să instaureze disciplina", apreciază vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu