EXCLUSIV  În ziua cu eclipsa, previziuni tari pentru Gemeni, Rac, Taur, Berbec, Scorpion, Balanță. Schimbări la muncă pentru Leu

Foto Pexels
Foto Pexels

Pe 8 noiembrie, avem Eclipsa de Lună/Luna Plină în semnul Taurului.

Luna Plină va fi conjunctă cu Uranus, deci este posibil să asistăm la evenimente total neașteptate, și în opoziție cu tripla Soare-Mercur-Venus în Scorpion. Și toate acestea într-un careu cu Saturn. Parcă omenirea ar vrea să renunțe la obiceiuri vechi, dar parcă trecutul nu o lasă, a spus astrologul Daniela Simulescu.

Pe plan personal, cei care se știu cu marcaj de Taur, Leu, Scorpion și Vărsător nu vor avea o perioadă liniștită. „Cei care au curaj să se schimbe vor fi susținuți. Cei care se tem vor fi luați pe sus de către Uranus, care nu stă de obicei la discuții. Există o expresie: ciorba reîncălzită nu mai are acelasi gust. Eu aș merge mai departe și aș spune că ciorba reîncălzită te poate otrăvi. Cu alte cuvinte, vom conștientiza vrând-nevrând unele obsesii, atașamente bolnăvicioase și o strategie financiară defectuoasă. Lipsa echilibrului ne va dăuna enorm”, a spus Daniela Simulescu.

Eclipsa de Lună/Luna Plină este un moment potrivit pentru o ruptură sau renunțare. Pentru că evenimentul se va petrece pe axa Taur-Scorpion, ne vom confrunta cu nevoia de a ne separa de atașamentele toxice, bolnăvicioase, care ne țin în postura de victimă. Sau măcar pentru a ne da seama care sunt acestea.

 

Astrologul Daniela Simulescu, previziuni pe scurt pentru toate zodiile:

 

Berbec

Eclipsa activează axa financiară la tine. Vei fi mult mai atent la gestionarea bugetului personal. Unii bani se scurg prea ușor. 

Taur

Nu căuta stabilitatea, pentru că nu o vei găsi! Pe niciun plan! Tot ce poți face astăzi este să te predai, să accepți că poți funcționa și fără control total. 

Gemeni

Astrele îți recomandă să îți simplifici programul de lucru. Dacă nu, furia ta va fi direct proporțională cu numărul proiectelor de care te vei ocupa. 

Rac

Eu versus ceilalți. Nevoile mele versus nevoile apropiaților. Trebuie să stai să meditezi asupra acestor tematici. 

Leu

Schimbările de la locul de muncă nu te afectează în mod direct, însă cu siguranță te vor pune pe gânduri. 

Fecioară

Îți va fi greu să susții unele aparențe. Mai ales în unele discuții. Fără să vrei, te vei trezi spunând unele lucruri destul de provocatoare. 

Balanță

Nu te vei putea baza pe banii celorlalți. Deci ar fi bine să îți faci din nou socotelile și să mai renunți la unele cheltuieli. 

Scorpion

Eclipsa se petrece în casa relațiilor. Partenerul se poate schimba sau tu vei avea nevoie de mai mult spațiu. 

Săgetător

Evenimentele neprevăzute de la serviciu îți dau peste cap unele planuri. Îți va fi destul de greu să lucrezî în haos. 

Capricorn

Tu ești printre cei care se vor bucura de efectele eclipsei. Ai curajul să spui adevărul și prioritizezi viața personală. 

Vărsător

Astrele vor să stai mai mult pe acasă. Și dacă nu vei face asta, vor apărea unele evenimente care te vor obliga. 

Pești

Orice drum făcut astăzi va aduce multe revelații. Exact acolo unde nu te aștepți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel