O femeie din Galați, mamă a doi copii, care muncea de câteva luni în Franța, a avut parte de un sfârșit tragic.
Femeia a fost găsită decapitată la marginea Parisului. După ce s-a despărțit de soțul ei, a plecat în luna august pentru a-și face un rost și pentru a-și întreține familia amărâtă. Când au primit poza pentru identificare, părinții ei au suferit un șoc. Și mai cumplit este faptul că nu au bani să îi aducă acasă trupul neînsuflețit.
Ultimul mesaj al româncei
Maria era extrem de tristă și, înainte de a muri, a postat pe o rețea de socializare un mesaj cutremurător care trăda o durere pe care o avea în suflet.
"De ce m-am născut să mă chinuiesc, de ce m-am născut să te iubesc, poate viața mea n-ar fi fost dacă nu iubeai pe altcineva.... Când vreau s-adorm, tu îmi furi visele. O inimă tristă e tot ce mai am. De ce Doamne sunt făcută să sufăr, cu ce am greșit?", a notat românca.
Nu se știe cine a ucis-o
Până la momentul actual, oamenii legii nu au prea multe indicii despre asasinul care a făcut această faptă oribilă. Părinții femeii sunt oameni fără posibilități financiare. Doi dintre nepoți, o fetiță de patru ani și un băiețel de niciun an, au rămas în grija lor. Un al treilea a fost dat în plasament.
Costurile pentru repatrierea trupului Mariei sunt foarte mari, în jur de 4000 de euro, iar familia se chinuie să facă rost de această sumă, mult prea mare pentru ei, arată PRO TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News