Federaţia Română de Oină a primit, joi, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de la prima ediţie a campionatului naţional, Înaltul patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, în cadrul unui eveniment care a avut loc la Palatul Elisabeta.
Alături de Custodele Coroanei, au mai participat la festivitate Alteţa Sa Regală Principele Radu, Principesa Elena alături de soţul său, Alexander Phillips Nixon, Principesa Sofia, oficiali ai Federaţiei Române de Oină, sportivi şi antrenori.
'Oina a avut în ultimii ani privilegiul de a se afla sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai I. Datorită acestui Înalt Patronaj, oina s-a considerat întoarsă definitiv la identitatea ei istorică alăturându-se Regelui Mihai I, urmaşul suveranilor României care au fost la rândul lor fideli acestui sport. Regele Mihai I ne-a părăsit, iar conform tradiţiei Înaltul Patronaj revine noului şef al Familiei Regale a României, Majestatea Sa Custodele Coroanei', a afirmat Principele Radu în cadrul ceremoniei. Acesta s-a arătat bucuros de faptul că Federaţia Română de Oină a hotărât să înfiinţeze Cupa Reginei, competiţie feminină care se va desfăşura anual.
'De asemenea, suntem aici să aducem un omagiu sportului nostru naţional, sportului istoric. Se împlinesc acum 120 de ani de la organizarea primului concurs de oină pe teritoriul României. Încă din prima clipă, familia oinei a numărat în rândurile sale personalităţi de primă mărime ale politicii şi culturii române. Oina nu era atunci un sport popular, ci era un sport al elitei româneşti. Aşa cum ar fi bine să redevină astăzi. Puţine sporturi din România sau din această parte a Europei se pot mândri cu 120 de ani de competiţii. Ne bucurăm că preşedintele Federaţiei Române de Oină a avut ideea de a completa Cupa Regelui la oină, care a ajuns la a şaptea ediţie, cu o nouă competiţie, de această dată feminină, Cupa Reginei. Se aduce astfel pentru prima dată în prim plan oina feminină', a precizat Principele Radu.
Preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicolae Dobre, care a primit certificatul de Înalt Patronaj, a declarat la rândul său: 'Este un moment important pentru că astăzi, în urmă cu 120 de ani, avea loc la Bucureşti primul campionat naţional de oină. Iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă la data respectivă Casa Regală nu s-ar fi implicat în organizarea acelor activităţi. E drept că părintele oinei este Spiru Haret, cel care a iniţiat un decret prin care a propus organizarea unor competiţii naţionale, dar actul din monitorul oficial, care a consfinţit organizarea campionatului naţional, a fost semnat de Regele Carol I. Este o legătură peste timp între Casa Regală şi sportul nostru naţional, iar acest nou patronaj îl primim cu onoare şi îl vom cinsti cum se cuvine'. Custodele Coroanei a semnat la final pe un tricou, un baston de oină şi trei mingi în culorile drapelului României, aceste obiecte urmând să fie expuse la Muzeul Sportului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu