Înălțarea Sfintei Cruci, pe 14 septembrie. E zi de post

Înălțarea Sfintei Cruci este prăznuită pe 14 septembrie, fiind una dintre cele mai vechi sărbători închinată cinstirii lemnului sfânt. 

În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie a anului 335, dar și aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt  din Ierusalim.

Sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena: în ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia "Prin acest semn vei invinge". Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul și care sunt crucile celor doi tâlhari răstigniți odata cu Hristos, patriarhul Macarie le-a spus să atingă pe rând crucile de o femeie moarta. Femeia a înviat în momentul în care a fost atinsa de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Mântuitorul.

După aceasta minune, Patriarhul a poruncit înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.

Înălţarea  Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune pentru vindecarea sufletului și a trupului.

Înălțarea Sfintei Cruci: Tradiții și obiceiuri

În popor, această sărbătoare se mai numește și Ziua Crucii și este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Conform tradiției populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele ce au fost lăsate la lumina în primăvară.

În această zi, preotul sfințește via și butoaiele de vin, pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată. Strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeși astăzi.


Ei trebuie păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu. În serile culesului, podgorenii fac focuri din viță uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.

Pe 14 septembrie, la biserică se sfințesc busuiocul, menta, măghiranul și cimbru, considerate plante magice. Acestea îi apară pe credincioși de diverse boli, dar veghează și asupra păsărilor și animalelor din ogradă.

De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel